Seminar de informare publică „Rezultatele sesiunilor de proiecte lansate în anul 2012”

Seminar de informare publică „Rezultatele sesiunilor de proiecte lansate în anul 2012”

Asociația Grupul pentru Dezvoltare Locală G.A.L. Codrii Herței este beneficiarul contractului de finanțare nr. C43120011010714101 pentru implementarea proiectului cu titlul „Asociația Grupul pentru Dezvoltare Locală G.A.L. Codrii Herței” în cadrul Axei Leader a Programului Național de Dezvoltare Rurală, semnând contractul de finanțare pe sub-măsura 431.2 „Funcționarea GAL, dobândirea de competențe și animarea teritoriului” în data de 30 decembrie 2011. Valoarea totală a proiectului este de 3.495.000 euro, din care contribuția Uniunii Europene prin intermediul FEADR este de 2.260.000 euro, restul fiind contribuții naționale și private.

Pentru că informarea și comunicarea reprezintă elemente esențiale ale relației dintre Asociație și teritoriul G.A.L., Asociația Grupul pentru Dezvoltare Locală G.A.L. Codrii Herței organizeză periodic acțiuni și activități menite să asigure publicitatea Axei LEADER și implementarea tuturor acțiunilor din Strategia de Dezvoltare Locală. Astfel, în data de 29 martie 2013, G.A.L. Codrii Herței va organiza un Seminar de Informare cu liderii locali și potențialii beneficiari ce va avea ca temă prezentarea rezultatelor celor două sesiuni de proiecte lansate de Asociație în anul 2012.

În cadrul aceluiași eveniment, se va anunța și lansarea celei de-a treia sesiuni de proiecte. Aceasta va fi deschisă în perioada 01.04.2013 - 30.04.2013, iar proiectele se vor depune la sediul G.A.L. Codrii Herței din localitatea Dragalina, comuna Cristinești, judeţul Botoșani, zilnic, de luni până vineri, în intervalul orar  9.00-15.00.  Data limită de depunere - 30.04.2013, orele 15.00. În mod obligatoriu, proiectul pentru care se solicită finanțare trebuie implementat în teritoriul GAL Codrii Herței. Aria geografică a teritoriului cuprinde următoarele comune: Cândești, Concești, Cordăreni, Cristinești, Dersca, George-Enescu, Hilișeu-Horia, Hudești, Ibănești, Lozna, Mihăileni, Pomîrla, Șendriceni,  Suharău (județul Botoșani) și orașul Siret (județul Suceava).

Fondurile disponibile sunt următoarele:

·    Pentru Măsura 411.11 “Formare profesională, informare și difuzare de cunoștințe” à 100.000 Euro. Suma maximă nerambursabilă care poate fi acordată pentru finanțarea unui proiect este de 20.000 Euro.

·    Pentru Măsura 411.23 “Creșterea valorii adăugate a produselor agricole și forestiere” à 200.000 Euro. Suma maximă nerambursabilă care poate fi acordată pentru finanțarea unui proiect  este de 30.000 Euro.

·    Pentru Măsura 411.42  “Înființarea grupurilor de producători” à 150.000 Euro. Suma maximă nerambursabilă care poate fi acordată pentru finanțarea unui proiect este de 50.000 Euro.

·    Pentru Măsura 413.12  “Sprijin pentru crearea și dezvoltarea de micro-întreprinderi” à 140.000 Euro. Suma maximă nerambursabilă care poate fi acordată pentru finanțarea unui proiect  este de 30.000 Euro.

·    Pentru Măsura 413.13  “Încurajarea activităților turistice” à 350.000 Euro. Suma maximă nerambursabilă care poate fi acordată pentru finanțarea unui proiect  este de 50.000 Euro.

·    Pentru Măsura 413.22 “Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătățirea serviciilor de bază pentru economia și populația rurală și punerea în valoare a moștenirii rurale” à 20.000 Euro. Suma maximă nerambursabilă care poate fi acordată pentru finanțarea unui proiect  este de 10.000 Euro.

·    Pentru Măsura 421 “Implementarea proiectelor de colaborare” à 240.000 Euro. Suma maximă nerambursabilă care poate fi acordată pentru finanțarea unui proiect  este de 60.000 Euro.

Solicitanţii de finanţare vor folosi Ghidul Solicitantului în vigoare la momentul lansării prezentei sesiuni de depunere de proiecte, disponibil pe site-ul Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit www.apdrp.ro și pe site-ul G.A.L. Codrii Herței www.codriihertei.ro. Prevederile Ghidului Solicitantului se completează cu reglementările cuprinse în Manualul de Procedură aferent măsurii și cu Notele şi Clarificările emise de APDRP publicate pe site-ul www.apdrp.ro. De asemenea, solicitantul trebuie să îndeplinească cerințele de conformitate și eligibilitate menționate în cadrul Ghidului Solicitantului aferent fiecărei măsuri, disponibile pe site-ul www.codriihertei.ro și www.apdrp.ro.

Seminarul de Informare Publică va avea loc în intervalul orar 12:00 – 15:00, la sediul Asociației Grupul pentru Dezvoltare Locală G.A.L. Codrii Herței din localitatea Dragalina, comuna Crsitinești, județul Botoșani.Pentru informaţii suplimentare, Asociația Grupul pentru Dezvoltare Locală – G.A.L. Codrii Herței va pune la dispoziţie un birou de relaţii cu publicul deschis de luni pana vineri, de la 9.00-15.00, la sediul din localitatea Dragalina, comuna Cristinești, judeţul Botoșani. Ne puteţi contacta la numărul de telefon - 0231 528 094, e-mail: [email protected]. Variantele  electronice (suport CD/DVD) sau pe suport tipărit a informațiilor detaliate aferente măsurilor lansate sunt disponibile la sediul G.A.L. Codrii Herței.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Autorități puse în alertă după ce un copil a rămas blocat într-un apartament din Dorohoi. Pompierii au intervenit cu autoscara - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.