Protest la Primăria Vorniceni! Ţăranii au ieşit în stradă după ce le-au fost sistate subvenţiile

Protest la Primăria Vorniceni! Ţăranii au ieşit în stradă după ce le-au fost sistate subvenţiile

Protest, în această dimineaţă, al sătenilor din localitatea Vorniceni din judeţul Botoşani. Oamenii au ieşit în stradă după ce autorităţile le-au sistat subvenţiile pentru animale. Situaţia a apărut ca urmare a faptului că fermierii din Vorniceni ar fi declarat, în 2008, în fals, că nu au datorii la bugetul local, iar lipsa datoriilor este condiţie obligatorie pentru încasarea subvenţiilor.

Sătenii s-au adunat la Primărie pentru a cere lămurirea situaţiei. Ei susţin că nu se poate ca, din cauza unor declaraţii pe proprie răspundere, completate în grabă, să piardă subvenţii foarte mari. Mai ales că, între timp, ei şi-au plătit obligaţiile.

„S-au trimis de la APIA nişte tabele prin care se caută anul 2007, pentru care s-a depus cerere de subvenţie, să se vadă cine avea datorii. Atunci, s-au dat mai multe hârtii şi noi lea-m semnat. Nu am ştiut ce semnăm. Acele trei hârtii pe care le-am semnat erau trei declaraţii, dar nu ne-a explicat nimeni, din cauza aglomeraţiei mari, ce semnăm. Acum, după cinci ani, s-au trezit că cine nu a depus anumite datorii li se opreşte subvenţia. Chiar dacă noi le-am plătit după aceea”, a spus unul dintre ţăranii care pierd subvenţiile, citat de botosaninews.

Pentru angajaţii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură, lucrurile par foarte simple. Ei spun că atâta timp cât oamenii au beneficiat în anii trecuţi ilegal de subvenţii acum trebuie să restituie banii

Dumeavoastră aţi dat, în momentul depunerii cererii o declaraţie că nu aveţi datorii şi aţi luat banii pe 2008, chiar dacă nu aveaţi dreptul. Aţi luat banii în fals.  Acum, pe 2010, trebuie să se reţină banii pe care i-aţi luat nelegal”, a spus Ion Strătilă, reprezentant APIA.

Primarul comunei este de partea oamenilor şi spune că aceştia sunt buni platnici, chiar dacă, în momentul în care au depus cererile pentru subvenţie, în 2008, erau datori cu sume infime

„La data depunerii cererii, în 2008, aceşti oameni aveau datorii din 2007. Iniţial am fost informat că li se va face cunoscut să îşi achite datoriile, urmând ca după aceea să îşi primească subvenţiile. Ei nu au fost anunţaţi şi, chiar dacă au achitat după o zi datoriile, nu pot primi subvenţii şi suma pe care au luat-o în 2008 trebuie restituită. Scandalul este pe drept justificat. Oamenii şi-au achitat în proporţie de 99% datoriile”, a spus Ovidiu Corleiciuc, primarul de Vorniceni.

Pe lista datornicilor figurează 366 de persoane, iar sumele pe care aceştia le au de încasat sub formă de subvenţie sunt de ordinul miilor sau chiar zecilor de mii de lei.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Site-urile Temu și Shein au intrat în vizorul ANPC. Sfaturile instituției pentru consumatori

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.