Facebook, interzis în România!

Facebook, interzis în România!

„Am traficul de date, şi am putut vedea acest lucru. Decizia de a restricţiona accesul la site-urile presei locale şi la Facebook este în beneficiul spitalului. Au pretenţii salariale exagerate, dar unii pierd timpul masiv pe internet, pe forumuri, unde ţin dezbateri sau lasă comentarii pe la diverse materiale din presa locală. Iar asta în condiţiile în care sunt plătiţi cu bani de la stat. Inclusiv în biroul meu nu se vor putea accesa acele site-uri. Internetul va fi folosit pentru cercetare, informare şi raportări către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, atunci când e cazul“, a precizat dr. Lucian Burlea, managerul Spitalului „Socola“, citat de ziaruldeiasi.ro. Acesta a adăugat că astfel de decizii sunt des luate în multe din ţările Uniunii Europene.

Chiar şi aşa, pentru consumatorii de presă locală va exista o soluţie. „Voi face pentru fiecare secţie în parte abonamente la ediţia print a ziarelor. Astfel, cadrele medicale, dar şi pacienţii, vor fi mereu la curent cu evenimentele din regiune“, a adăugat managerul unităţii sanitare. Sursa: Money.ro

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Atenție! Nova Apaserv va restricționa furnizarea apei din cauza unei avarii produse la Leorda. Vezi detalii!

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.