Dezbatere la Hăneşti despre pericolul Pestei Porcine Africane - FOTO

Dezbatere la Hăneşti despre pericolul Pestei Porcine Africane - FOTO

Prefectul Dan Şlincu, conducerea Direcţiei Sanitar- Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, a Inspectoratului de Poliţie Judeţean şi Inspectoratului Judeţean de Jandarmi au mers astăzi în comuna Hăneşti, la o întâlnire cu Unităţile Locale de Sprijin Hăneşti şi Dângeni ale Comitetului Local de Combatere a Bolilor.

Întâlnirea, la care au participat primarul comunei Hăneşti, Costel Matei, şi a comunei Dângeni, Cătălin Rotundu, a avut drept scop diseminarea informaţiilor legate de virusul Pestei Porcine Africane, pericolele asupra efectivelor de porci din gospodării dar şi modul în care virusul se poate extinde cu repreziciune.  „Am convocat această şedinţă pentru a vă asculta, pentru a ne asculta şi pentru a găsi împreună soluţii la această problemă. Este însă foarte important să respectăm obligaţiile pe care le are fiecare dintre noi în această situaţie”, a declarat Dan Şlincu. Directorul DSVSA a făcut apel la înţelegere şi la respectarea regulilor minime. „Nu rezolvăm nimic dacă sacrificăm porcii din gospodării. Nu facem decât să menţinem pesta la congelator. Avem nevoie de colaborare şi de asumare pentru a duce treaba la capăt. Medicul veterinar ar trebui să fie chemat la orice simptomatologie la animal. Nn semănăm panică, nu este vinovat nimeni de această situaţie”, a spus Minodora Vasiliu.

De asemenea, s-au stabilit măsurile ce trebuie luate de urgenţă pentru a evita pe cât posibil expunerea efectivelor de porci domestici sau mistreţi la contactul cu virusul.

Reamintim că săptămâna trecută, pe fondul cinegetic “Iepuraşul” Miron Costin, a fost găsit cadavrul unui porc mistreţ, iar analizele de laborator au confirmat că decesul a fost cauzat de PPA. După două zile, doi purcei crescuţi la o stână din comună au murit, cauza fiind tot PPA. Specialiştii DSVSA au luat decizia să sacrifice şi ceilalţi cinci purcei crescuţi la stână precum şi scroafa lăsată de proprietar în gospodărie. 

Ulterior, laboratoarele de sănătate animală de la Suceava şi Bucureşti au confirmat PPA la alţi patru porci mistreţi.

 La nivelul judeţului, statistic, PPA a afectat patru porci domestici la Pomârla, 15 la Rediu- Rădăuţi Prut şi opt la Hăneşti. În ce priveşte efectivele de mistreţi afectate de PPA, numărul lor se ridică la 23 de capete.

În prezent, în satul Rediu funcţionează două filtre de control şi dezinfecţie, alte trei fiind amplasate în comuna Hăneşti.

Stirea anterioara

Magazin de echipamente de schi! Vă așteptăm în orice perioadă!

Stirea Urmatoare

Se dau câte o sută de euro direct de la stat! Veste uriașă pentru 200.000 de români

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.