Bursa Generală a Locurilor de Muncă organizată cu succes la Botoșani

Bursa Generală a Locurilor de Muncă organizată cu succes la Botoșani

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Botoşani a organizat vineri, 12 aprilie 2019, „Bursa Generală a Locurilor de Muncă”, una dintre cele mai importante acţiuni implementate la nivel judeţean pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă şi agenţi economici.

La deschiderea oficială au fost prezenți ministrul Muncii și Justiției Sociale, Marius Budăi, Prefectul Județului Botoșani, Dan Constantin Șlincu și președintele Consiliului Județean, Costică Macalați.

„La nivel național sunt oferite peste 33.000 de locuri de muncă. Un număr de aproximativ 2.300 de angajatori şi-au anunțat participarea la Bursa Generală a Locurilor de Muncă. Iată că măsurile din Programul de Guvernare îşi spun cuvântul şi rata şomajului este de 3,1% la nivel naţional. Sper că și dumneavoastră, dar și angajatorii, să vă atingeți scopul comun. De aceea, am speranța că ziua de astăzi va fi un succes pentru ambele părți”, a declarat Marius Budăi, ministrul Muncii și Justiției Sociale.

Obiectivul principal al acestei acțiuni și-a atins scopul, în sensul că fost facilitat contactul direct dintre angajatori și viitorii angajați, au fost încheiate contracte de muncă și au avut loc selecții pentru participare la probe de lucru. De asemenea, cei prezenți la acest eveniment au fost informați direct despre serviciile oferite, precum şi despre facilităţile de care pot beneficia atât șomerii cât şi angajatorii, dacă apelează la AJOFM Botoșani.

La Bursa Generală a Locurilor de Muncă au fost prezenți 85 de agenți economici care au oferit 541 de locuri de muncă. 510 persoane au participat, dintre acestea, 296 fiind selectate în vederea încadrării în muncă, iar 96 persoane au fost încadrate pe loc.

Stirea anterioara

Magazin de echipamente de schi! Vă așteptăm în orice perioadă!

Stirea Urmatoare

Percheziții sub coordonarea procurorilor Parchetului European la sediul AJOFM Botoșani

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.