Botoșaniul se implică din nou în campania „Let’s Do It, Romania!”

Botoșaniul se implică din nou în campania „Let’s Do It, Romania!”

Botoșaniul se implică din nou în campania „Let’s Do It, Romania!”, anul acesta pentru a opta oară. Ultima participare la marea curățenie a fost în anul 2019 când, ca de obicei, botoșănenii s-au clasat printre primii atât în privința numărului de voluntari mobilizați, cât și al numărului de saci de deșeuri colectați.

Campania de anul acesta va avea loc pe data de 18 septembrie, înscrierile demarând de luni, 13 septembrie, pe https://membership.letsdoitromania.ro. 

„Anul acesta ne dorim nu doar mobilizarea unui număr cât mai mare de voluntari, ci mai degrabă determinarea oamenilor de a înțelege importanța menținerii și păstrării curățeniei în orașul în care trăiesc. Puterea exemplului contează în acest sens și astfel acțiuni de salubrizare, mediatizarea lor, dezvoltă modul nostru de comportament. Este foarte important să lucrăm la dezvoltarea gradului de responsabilizare al fiecăruia dintre noi, să învățăm că depindem de  mediul înconjurător și nu invers”, a spus Paul Vieru, coordonatorul campaniei “Let’s Do It, Romania!” în județul Botoșani.

Instituția Prefectului Botoșani și-a anunțat deja implicarea, ca partener, în campania „Let’s Do It, Romania!” desfășurată la Botoșani.

Stirea anterioara

Compania aeriană Wizz Air anunță introducerea unei noi rute din Suceava

Stirea Urmatoare

300 de locuri sunt puse la dispoziția tinerilor de Școala de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” din Boldești

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.