Ajutor umanitar pentru o familie din Cordăreni, a cărei casă a fost mistuită în incendiu - FOTO

Ajutor umanitar pentru o familie din Cordăreni, a cărei casă a fost mistuită în incendiu - FOTO

Un apel la ajutor umanitar, un strigăt de disperare, a fost primit din partea unor unor oameni care au ajutat cum au putut o familie din Cordăreni, aflată la necaz şi suferinţă.

„Este vorba de familia Aseminei, cărora, un incendiu provocat de la o doză din perete, în luna decembrie 2013, mai precis, în a doua zi de Crăciun, în urma căruia, agoniseala de o viaţă şi casa în care locuiau a fost transformată în scrum. Incendiul a fost depistat în jurul orelor 16.00, iar în jurul orelor 18.00 a rămas ce se mai vede în imaginile alăturate. Vâlvătaia s-a extins cu repeziciune şi în scurt timp a cuprins toata casa, în ciuda eforturilor vecinilor de a stinge focul. Astfel, au rămas fără locuinţă, 7 persoane (părinţii plus 5 copii), cu ce aveau pe ei, unii chiar cu capul descoperit şi fără încălţăminte. Flăcările mistuind: Cărţile de identitate, Certificatele de naştere, Certificatul de căsătorie, Diplome de studii, etc. Tatăl copiilor se numeşte Aseminei Valerian, prietenii şi consătenii, spunându-i Valerică (comuna Cordăreni, jud. Botoşani, Cod 717070), pentru cei care doresc să îl contacteze, acesta răspunde la telefon 0767.099.040. Au pus cetăţenii din sat, bani, fiecare cât au putut, primarul, consilierii şi alţi oameni de bine, iar cu suma adunată s-a cumpărat o casă veche, dar, totuşi, să ne gândim că este iarnă, iar pentru 7 persoane trebuie mâncare, haine, ghiozdane, rechizite, încălţăminte (ar trebui văzuţi acei copii care merg iarna la scoală modest îmbrăcaţi iar alţii aruncă hainele la buncăr pe motiv că nu mai sunt la modă). Acesta ar putea fi un apel de la inimă la inimă. Ca să fiţi convinşi că se spune adevărul, puteţi suna la  Primăria Cordăreni - 0231/624120 sau la Poliţia Cordăreni - 0231/624130.”

Redacţia Dorohoi News, face un apel de suflet către cititorii săi din ţara, dar şi din străinătate, dacă pot să ajute, fiecare cu ce poate, această familie, greu încercată.

Autor: DorohoiNews.ro

[gallery link="file" orderby="title"]

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Botoșănenii invitați la vernisajul expoziției de grafică Biserici şi mănăstiri din Moldova medievală

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.