Spitalul Judeţean a avut aproximativ 32.000 de bolnavi internaţi anul trecut

Spitalul Judeţean a avut aproximativ 32.000 de bolnavi internaţi anul trecut

Spitalul Judeţean va fi bun de plată şi asta pentru că, potrivit unei statistici, şi în anul 2011 contractul încheiat cu instituţia de asigurări de sănătate a fost depăşit cu peste 4500 de internări. Astfel, în 2011, Spitalul Judeţean a făcut 31.466 de internări, iar prin contract avea doar 26.730.

“Anul trecut au fost 31.466 de bolnavi externaţi din Spitalul Judeţean, din care prin urgenţă s-au internat 18.855. Tot urgenţe, bolnavi acuţi prin Policlinică, au fost 4575, iar în total s-au internat ca bolnavi acuţi şi urgenţe un număr de 23.430, iar bolnavi pentru explorat sau bolnavi cronici pentru tratament, care se face numai în condiţii de spital, cu programare, au fost 8036. De asemenea, în UPU au fost în tot anul 2011, 47.830 prezentări din care peste 18.855 s-au internat“, a precizat medicul Mihaela Miler, directorul medical al Spitalului Judeţean.

Aceasta a spus că la nivelul Spitalului Judeţean există o adresabilitate mare de cazuri. Cele mai pline, anul trecut, au fost saloanele de pe medicină internă şi oncologie, scrie botosaninews.

“Avem o avalanşă mare de bolnavi pentru că avem specialităţi unice: oncologie, ortopedie, diabet, urologie şi altele. Suntem spital cu profil de urgenţă şi singurul care avem UPU. La medicina internă sunt cele mai multe internări, pentru că noi, judeţul Botoşani, avem una dintre cele mai mari mortalităţi din ţară la medicină internă. La noi, vin bolnavii terminal, în ultimul stadiu al bolii când nu se mai poate face nimic“, a adăugat Mihaela Miler.

Conducerea unităţii spitaliceşti speră să primească bani de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate şi pentru internările depăşite, la regularizările trimestriale. Pentru că în 2010 CAS nu a decontat toate internările, Spitalul Judeţean a acţionat instituţia în instanţă.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Percheziții sub coordonarea procurorilor Parchetului European la sediul AJOFM Botoșani

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.