Medicii, în alertă! Criză de vaccin antigripal

Medicii, în alertă! Criză de vaccin antigripal

Vaccinul antigripal întârzie și anul acesta, iar românii continuă să se trateze cu antibiotice după ureche, în ciuda restricțiilor din farmacii.

Suntem pe primul loc în Uniunea Europeană la consumul de antibiotice fără rețetă, avertizează un raport al Organizației Mondiale a Sănătății.

Ministerul anunță că abia s-a încheiat procedura de licitație a dozelor necesare campaniei de vaccinare, ceea ce înseamnă că ne putem vaccina cel mai devreme în luna decembrie.

Rodica Tănăsescu, preşedintele Societăţii Naţionale a Medicinei de Familie, a declarat la REALITATEA TV că le recomandă oamenilor să-şi cumpere singuri vaccinul. „Această situaţie se perpetuează de ani de zile. Pacienţii trebuie să-şi cumpere singuri acest vaccin", a declarat medicul, care a precizat că este mai ieftin să te vaccinezi decât să tratezi o viroză.

De asemenea, Rodica Tănăsescu a atras atenţia asupra consumului de antibiotice. „Toate virozele sunt absolut indiferent la tratametul cu antibiotice. Virozele se tratează cu antitermice, consumul de antibiotice este dăunător", a declarat Rodica Tănăsescu la REALITATEA TV.

Stirea anterioara

Premiera filmului OCTAV, la Dorohoi: Sute de oameni au urmărit filmul și au interacționat cu echipa de producție

Stirea Urmatoare

Spectacol pentru adulți al Teatrului din Galaţi la Teatrul „Vasilache”: „Natură moartă cu nepot obez”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.