Guvernul aprobă deblocarea a peste 1.000 de posturi în domeniul sanitar

Guvernul aprobă deblocarea a peste 1.000 de posturi în domeniul sanitar

Premierul Victor Ponta a anunțat, miercuri, că Executivul va aproba deblocarea a peste 1.000 de posturi în domeniul sanitar.

„Astăzi (miercuri — n.r.) vom aproba deblocarea a peste 1.000 de posturi din sănătate. Toți banii din fondul de rezervă, 200 de milioane de lei, se duc la sănătate. Modificările pe care le-ați convenit cu sindicatele pentru 2014 sper să fie un semnal clar de voință din partea noastră de a sprijini (domeniul sanitar — n.r.) cu tot ce este omenește posibil", a declarat Ponta, la începutul ședinței de Guvern, adresându-se ministrului Sănătății, Eugen Nicolăescu.

Primul ministru le-a mulțumit ministrului Nicolăescu și ministrului pentru Dialog Social, Doina Pană, pentru că au reușit să ajungă la un acord cu sindicatele din sănătate și au evitat declanșarea unei greve.

Victor Ponta i-a cerut ministrului Sănătății să continue dialogul cu cadrele sanitare, apreciind că doar așa se pot rezolva problemele din sistem.

„De amenințări, nu dăm niciodată nimic", a afirmat Ponta.

De asemenea, premierul i-a mai cerut lui Nicolăescu să contracareze atitudinea unei părți a presei care îndeamnă medicii la grevă.

„Vreau să contracarați iresponsabilitatea presei băsiste care îi îndeamnă pe medici să intre în grevă și să lase oamenii să moară în spital", a spus șeful Executivului. Sursa: AGERPRES

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Coafezele, somate să își plătească impozitele! ANAF vrea să reducă evaziunea fiscală și pornește verificarea

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.