Ce exerciţii să faci acasă să-ţi crească sânii

Ce exerciţii să faci acasă să-ţi crească sânii

Orice femeie îşi doreşte sâni frumoşi, sănătoşi şi mari. În vremuri în care multe femei apelează la operaţii estetice şi implanturi cu silicon pentru mărirea sânilor, altele aleg metode naturale de mărire a sânilor. Iată cum determini creşterea sânilor prin exerciţii.

Cum îţi măreşti sânii în mod natural, prin exerciţii:

1. Ţine două gantere de câte 2 kg în mâini, stai pe un scaun cu spătar drept şi întinde mâinile în lateral, până sunt în linie cu umerii. Ţine mâinile astfel ridicate timp de 5 secunde şi repetă în trei seturi de câte cinci ridicări zilnic, recomandă unica.ro.

2. Fă flotări pentru a-ţi întări musculatura pieptului. Dacă nu reuşeşti să faci prea multe ridicări de la sol, ca bărbaţii, poţi începe prin flotări mai simple, la perete, până mai tonifici musculatura braţelor şi a pieptului.

3. Stai întinsă pe o bancă de abdomene sau masă şi ţine în fiecare mână câte o greutate de 2 kilograme (dacă nu ai gantere, umple două sticle de 0,5 l cu apă). Ţine mâinile la nivel cu umerii şi ridică treptat braţele drepte, până ajung ambele deasupra ta.

Ţine-le acolo câteva secunde, apoi lasă braţele pe lângă corp. repetă de 10 ori, trei seturi.

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Exercițiu de amploare a pompierilor din Botoșani, Dorohoi și Săveni. Misiuni de salvare în cazul unor incendii

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.