Află totul despre infecţiile ochilor. Vezi cum tratezi conjunctivita

Află totul despre infecţiile ochilor. Vezi cum tratezi conjunctivita

Vara, riscul de infecţii în zona ochilor sunt mai mari, deoarece transpirăm şi ne ştergem pe faţă mai des. În plus, temperaturile înalte favorizează apariţia unor infecţii la ochi, fie că este vorba de simpli foliculi sau boli grave. Află totul despre infecţiile ochilor. Vezi cum tratezi conjunctivita şi alte afecţiuni ale ochilor.

Conjunctivita, în cele mai diverse forme ale ei, este o inflamaţie a stratului cel mai superficial al ochiului, numit conjunctivă, inflamaţie care de cele mai multe ori este de natură infecţioasă şi/sau alergică.

Mai rar, conjunctivita poate avea şi alte cauze: unii factori chimici iritanţi sau un fond de sindrom de ochi uscat.

Dacă se asociază şi cu inflamaţia sau infecţia corneei, se numeşte kerato-conjunctivită.

Această afecţiune oculară nu este gravă, dar este relativ des întâlnită, mai ales primăvara şi vara, când există predispoziţie pentru dezvoltarea conjunctivitei.

Citeşte mai multe despre conjunctivită în Dr. Ozana Moraru îţi răspunde la întrebări! Astăzi vorbim despre conjunctivită!

Urcior (Ulcior, orgelet)

Urciorul, numit ştiinţific şi orgelet, este o infecţie de la nivelul glandelor ce se deschid la marginea cu gene a pleoapelor. Mai rar, acest gen de infecţie apare la nivelul conjunctivei pleoapelor, adică pe ţesutul interior al pleoapelor.

Urciorul apare pe fondul slăbirii imunităţii organismului, cel mai frecvent fiind afectate persoanele în vârstă şi copiii.

Dacă apare o astfel de afecţiune, trebuie luate urgent măsuri de tratament pentru că pot apărea complicaţii (pleoapa este o zonă intens vascularizată şi infecţia se poate deplasa către zona cerebrală).

Tratamentul constă în administrarea de picături din oră în oră şi în aplicarea de comprese reci.

Dacă urciorul nu se retrage, ci creşte, provocând un edem pe pleoapă, se recurge la un antibiotic oral, recomandat de medicul oftalmolog.

Salazion

Salazionul este una dintre cele mai des întâlnite complicaţii ale orjeletului sau urciorului. Dacă urciorul înseamnă o infecţie, salazionul înseamnă doar umflarea unei glande din apropierea pleoapei.

Este ca un nodul nedureros, dacă nu apare o suprainfecţie şi se tratează, după caz, cu corticosteroizi sau alte antiinflamatoare. Dacă nodulul este mare, se poate îndepărta chirurgical, pentru a nu afecta vederea. Dacă există şi o suprainfectare a locului sau glandei, se recomandă terapie cu antibiotice, în funcţie de rezultatele analizelor şi tipul de bacterie sau ciupercă prezentă.

Blefarita

Inflamarea pleoapelor din cauza unei infecţii cu bacterii sau a unei alergii la cosmetice (creion dermatograf, rimel, cremă de faţă, etc) se numeşte blefarită.

Pe lângă umflarea pleoapelor şi înroşirea pielii, blefarita mai manifestă şi mici „cojiţe" pe gene, iar in cazurile de blefarită cronică, pleoapele prezintă răni, cu crustă gălbuie şi supurări de la suprainfecţii.

În cazul în care aveţi astfel de simptome, nu faceţi spălături cuc eai de muşeţel. Cel mai bine este să mergeţi la medicul oftalmolog, care vă poate da tratamentul potrivit, adică fie antibiotic (dacă este vorba de o infecţie bacteriană), fie antialergic (dacă inflamarea se datorează unui produs cosmtic).

Sursa: unica.ro

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Spectacol pentru adulți al Teatrului din Galaţi la Teatrul „Vasilache”: „Natură moartă cu nepot obez”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.