Sulfina Barbu propune revocarea mandatului parlamentarilor care absentează mai mult de 50% de la program

Sulfina Barbu propune revocarea mandatului parlamentarilor care absentează mai mult de 50% de la program

Absenteismul din Parlament a devenit o pată neagră pe obrazul instituţiei, este de părere vicepreşedintele PDL Sulfina Barbu, propunând astfel modificarea Constituţiei României, astfel încât parlamentarilor care absentează mai mult de 50% din timpul de lucru în Parlament să le fie revocat mandatul, iar în colegiul pe care îl reprezintă să aibă loc alegeri parţiale.

„La finalul legislativului 2008 – 2012 a devenit evident că absenteismul aleşilor neamului din Parlament este o pată neagră pe obrazul celei mai reprezentative instituţii. Am constatat că au fost făcute multe propuneri de modificare a Constituţiei, dar niciuna nu a abordat şi problema absenteismului din Parlament. De aceea, propun modificarea Constituţiei României, astfel încât parlamentarilor care absentează mai mult de 50% din timpul de lucru în Parlament să le fie revocat mandatul, iar în colegiul pe care îl reprezintă să aibă loc alegeri parţiale“, susţine vicepreşedintele PDL, arătând totodată că va demara şi o campanie de strângere de semnături în acest sens.

În motivarea propunerii sale, Sulfina Barbu mai arată că „parlamentarii nu sunt cu nimic mai presus decât orice alt cetăţean al acestei ţări”.

„Un elev care absentează nemotivat de la şcoală este în cele din urmă exmatriculat. Un angajat care lipseşte de la locul de muncă are salariul tăiat şi în cele din urmă este concediat. Doar unii parlamentari nu vin la muncă şi cu toate acestea îşi primesc indemnizaţia integral şi îşi duc până la capăt mandatul de patru ani. Fac această propunere mai degrabă cetăţenilor decât clasei politice, pentru că cetăţenii au dreptul constituţional de a modifica Constituţia. Vom demara în curând o campanie de strângere de semnături pentru a susţine această propunere de modificare a Constituţiei”, a mai precizat Sulfina Barbu, citată de Agerpres.

 

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Coafezele, somate să își plătească impozitele! ANAF vrea să reducă evaziunea fiscală și pornește verificarea

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.