Peste 350 de locuri de muncă vacante la nivelul județului Botoșani. Vezi lista!
PSD și-a prezentat programul de guvernare pentru următorii 4 ani
Conducerea centrală a PSD a prezentat astăzi „Programul de guvernare 2025-2028”, care reprezintă oferta electorală a candidaților social-democrați la alegerile parlamentare de la 1 decembrie. PSD este singurul partid care prezintă cetățenilor un program detaliat cu multe soluții concrete pentru dezvoltarea economică și pentru creșterea nivelului de trai.
Prin măsurile prezentate în Program, PSD își propune ca în următoarea guvernare, România să devină cea mai puternică economie din Europa de Est și Sud-Est, să fie integrată deplin în Spațiul Schengen și în OCDE și să investească peste 120 de miliarde de euro în dezvoltarea economiei naționale.
Din punct de vedere social, PSD își propune ca până în 2029, puterea de cumpărare a românilor să ajungă la media Uniunii Europene și să intre în topul primelor 45 de state din lume în privința dezvoltării umane și între primele 30 în privința calității vieții.
În privința creșterii veniturilor cetățenilor, PSD se angajează ca până în 2029, salariul minim brut să ajungă la 1.300 de euro pe lună, salariul mediu brut la 2.600 de euro pe lună, pensia medie la 810 euro pe lună, iar cea minimă la 410 euro pe lună.
„În toate guvernările la care a participat, PSD a demonstrat că are mereu soluții pentru a crește veniturile și nivelul de trai al populației. Asta nu o poate contesta nimeni. În ultimii trei ani care au trecut de la intrarea PSD în actuala guvernare, salariul minim a crescut cu 75%, pensia medie cu 70%, iar salariul mediu net cu peste 40%. Aceste date ne arată că obiectivele privind creșterea pensiilor și salariilor din Programul prezentat azi sunt realizabile, iar prezența PSD în viitorul guvern este o garanție că acele ținte vor fi atinse”, a declarat președinta PSD Botoșani, Doina Federovici.
Principala direcție pe care mizează PSD pentru a obține resursele necesare pentru creșterea veniturilor populației este creșterea activităților de producție din România în câteva domenii cheie, respectiv în industria de înaltă tehnologie, în industria alimentară, energie, medicamente și materiale de construcții.
Totodată, Programul de guvernare al PSD include mai multe măsuri pentru pregătirea forței de muncă pentru meseriile mai bine plătite, căutate de investitori.
„Creșterea veniturilor nu se realizează doar prin mărirea salariilor. Se poate realiza și prin susținerea salariaților să se dezvolte profesional astfel încât să poată lucra în meserii mai bine plătite. Avem în program multe măsuri pentru pregătirea și calificarea tinerilor pentru piața muncii ca să aibă în țară un venit decent și să nu mai plece la muncă în străinătate. Dar și programe pentru angajarea românilor care vor să revină în țară”, a explicat Doina Federovici.
În domeniul sănătății, PSD își propune în primul rând creșterea accesului la sănătate și la medicamente pentru cetățeni. În acest sens, PSD vrea să dezvolte centre medicale comunitare, în special în mediul rural și în orașele mai mici, astfel încât locuitorii din aceste zone să dispună de servicii medicale și medicamente cât mai aproape de domiciliul lor.
În domeniul educației, proiectul principal al PSD este dezvoltarea învățământului dual, astfel încât tinerii care ies de pe băncile școlii să fie deja calificați pentru a ocupa locuri de muncă mai bine plătite.
Pentru creștera producției agricole interne, PSD vrea să aloce investiții masive pentru dezvoltarea și modernizarea sistemului de irigații și pentru sprijinirea fermierilor să cultive produsele deficitare pe care România treubie să le importe din afară.
PSD urmărește finalizarea autostrăzilor care vor lega provinciile istorice și vor reduce decalajele de dezvoltare dintre acestea. Printre principalele proiecte se află și finalizarea Autostrăzii Moldovei care va trece și prin județul Botoșani.
Programul integral poate fi consultat pe site-ul oficial al PSD, la adresa https://www.psd.ro/proiecte/program-guvernare-psd-2025-2028/
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.