OFSD Botoșani: Nu ai nevoie de o zi specială, ca să faci un bine celui de lângă tine - FOTO

OFSD Botoșani: Nu ai nevoie de o zi specială, ca să faci un bine celui de lângă tine - FOTO

La sfârșitul săptămânii trecute, Organizația Femeilor Social Democrate din Botoșani și-a îndreptat atenția către cei care nu se gândesc nici la pandemie, nici la virus, nici la conflictele politice din ultima perioadă, ci la modul în care pot să aducă în casă cele necesare pentru a nu se culca flămânzi. 

Ca fiecare acțiune caritabilă desfășurată de social-democrate și aceasta a fost una care a izvorât din suflet, cu gândul în principal la copiii care trăiesc în condiții precare, ai căror părinți nu au suficiente venituri pentru asigurarea traiului zilnic corespunzător.

Astfel, femeile social-democratele au vizitat un număr de opt familii din comuna Vorniceni, în cadrul cărora viețuiesc, alături de părinții lor, patruzeci de copii. Donația a constat în alimente de bază, rechizite, jucării și bineînțeles, nelipsitele dulciuri.

„Nu avem nevoie de anumite zile ca să fim mai buni, mai calzi, mai darnici sau cu sufletul deschis. Toate zilele pot deveni un prilej de a aduce un zâmbet și o licărire de fericire în ochii celor de care soarta, poate a uitat”, au transmis social-democratele botoșănene.

Cel mai important aspect al vizitei a fost cu siguranță discuția legată de importanța ca cei mici să meargă la școală, aspect pe care copiii deja îl înțeleg. Cu toții ne-au spus că le place să fie în colectivitate, să se joace, să învețe lucruri noi și să descopere lumea și că nu vor să mai facă școală  „online.” 

„Vreau să devin pompier”; „Îmi place la grădiniță pentru că sunt copii”; „ Îmi place să pictez; „Vreau să mă fac doctoriță”; „Vreau să fiu învățător”; „Vreau să îmi ajut frații” - sunt câteva răspunsuri date de copii atunci când au fost întrebați ce le place să facă sau ce vor să devină când vor crește. Concluzia femeilor social-democrate este aceea că reluarea școlii cu participare fizică este obligatorie! Neparticiparea la școală îi condamnă pe copii la subdezvoltare, deoarece relațiile interumane nu se pot dezvolta la distanță, dialogul și emoția din clasă fiind elemente de bază ale dezvoltării personalității copiilor.

Astfel de acțiuni vor continua, scopul OFSD Botoșani fiind acela de a identifica nevoile reale ale copiilor care provin din medii defavorizate și să prevină abandonul școlar în rândul acestora.

Stirea anterioara

Calendarul anului școlar 2021-2022 a fost modificat. Vezi noua variantă!

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.