Trimite stirea ta !
ziarebotosani.ro
ZiareBotosani.ro
ZiareBotosani.ro
Nest Dorohoi
Mihaela Huncă: „În timp ce PSD propune creșterea veniturilor, PNL vrea din nou austeritate”

Mihaela Huncă: „În timp ce PSD propune creșterea veniturilor, PNL vrea din nou austeritate”

Adaugat de: Ziare Botosani
Categorie : Politic

Candidata PSD pentru Camera Deputaților, Mihaela Huncă, a afirmat că deciziile din ultimele zile ale PNL arată intenția acestui partid de a reveni la politicile de austeritate din timpul guvernării Boc. Cele mai recente dovezi sunt încercările PNL de a bloca legea majorărilor salariale pentru profesori și medici și legea privind eliminarea a 102 taxe parafiscale, care puneau românii pe drumuri.

 Ce vom alege? Creșterea veniturilor propusă de PSD sau austeritatea anunțată de PNL?

„Ca profesor și ca inspector școlar care cunoaște bine problemele dascălilor din Botoșani, mă revoltă decizia PNL de a ataca, împreună cu premierul Cioloș, legea adoptată de PSD privind creșterea veniturilor profesorilor cu 15%. Cum să-i mai credem pe cei de la PNL că vor dubla salariile profesorilor de la 1 iulie 2017, dacă acum se opun unei creșteri de 15%? Este clar pentru toata lumea că PNL are un mesaj duplicitar și că în realitate viziunea lor este de a reintroduce politicile de austeriate în România”, a declarat Mihaela Huncă.

Reprezentanta PSD Botoșani a subliniat că există două viziuni de guvernare, aplicate inclusiv la nivel european. Prima, susținută de PSD, prevede scăderea taxelor și impozitelor, concomitent cu creșterea salariilor; a doua, anunțată de PNL, dimpotrivă, vizează înghețarea sau chiar scăderea salariilor și eventual creșterea taxelor, așa cum s-a întâmplat în timpul guvernării Boc. Deși la nivel european cele mai multe guverne au aplicat politici de austeritate, România în timpul Guvernării PSD a mers pe primul model al creșterii veniturilor populației și al relaxării fiscale, înregistrând cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană.

„Ținta principală nu e doar sa ai creștere economică. E important ca această creștere să ajungă și să se simtă în buzunarul cetățenilor. România a avut creștere în timpul Guvernării Ponta, când am reîntregit, iar apoi am și majorat salariile profesorilor. Anul acesta avem din nou creștere economică, datorită relaxării fiscale adoptate de guvernarea PSD. Deci e necesar să ducem această creștere în buzunarul românilor. 15% pentru profesori este o majorare care poate fi susținută de creșterea din 2016 și cea prognozată pentru 2017”, a spus Mihaela Huncă.

Social-democrata, care este la bază profesor de matematică și care a condus ani de zile Inspectoratul Școlar Județean, consideră că educația trebuie să fie inclusă în pachetul de măsuri privind siguranța națională. „Educația este cea mai sigură formă de ieșire din sărăcie. Daca ne vom educa bine copiii, atunci peste 10-15 ani vom avea mai mulți români în clasa de mijloc, cu salarii mai bune și care vor putea susține pensii decente. Daca însă lăsăm mereu educația pe ultimul plan, cum e în această viziune a austerității propusă de PNL, atunci va crește decalajul între veniturile din România și cele din Uniunea Europeană, iar sărăcia se va adânci, cu riscul aparițiilor convulsiilor sociale. Pâna la urmă e o chestiune de siguranță națională, nu un moft, cum consideră cei de la PNL”, a subliniat Huncă.

În viziunea PSD, pâna la 1 ianuarie 2018, salariile de la nivelul bugetarilor, din care o mare parte sunt angajații din educație, vor crește în medie cu 56%, astfel încât România să poată pregăti o forță de muncă bine calificată pentru a atrage investitorii străini.

Comunicat de presă realizat la comanda PSD Botoșani. Cod unic de identificare al mandatarului financiar coordonator: 11160007


ZiareBotosani.ro

ZiareBotosani.ro

Politic: Alte articole din Botosani