Florin Ţurcanu: „Eu personal nu am furat un vot niciodată. Şi asta pot să jur la biserică!”

Florin Ţurcanu: „Eu personal nu am furat un vot niciodată. Şi asta pot să jur la biserică!”

Preşedintele organizaţiei judeţene a PNL, Florin Ţurcanu, susţine că nu a furat niciodată vreun vot. Declaraţia a fost făcută pe fondul anunţatelor cercetări făcute de Direcţia Naţională Anticorupţie şi a dosarelor penale privind desfăşurarea referendumului din 29 iulie de pe rolul parchetelor din ţară. Liderul liberalilor botoşăneni a votat la referendum pe listele suplimentare în municipiul Botoşani.

Eu personal nu am furat un vot niciodată. Şi asta pot să jur la biserică. Pe mine nu m-a interesat. Nu ştiu dacă nu m-au furat pe mine alţii, că ei au avut de unde fura. Şi la parlamentare…Eu nu m-am ocupat de aşa ceva“, a spus Ţurcanu.

Acesta susţine că în ziua  respectivă nu a ieşit din sediu.

Pe mine poate să mă întrebe de ce am cerut primarilor să scoată lumea la vot. Asta am făcut-o şi aşa este normal, ca să atingem target-ul nostru din partid“, a adăugat preşedintele PNL Botoşani, citat de botosaninews.

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, la nivelul judeţului Botoşani sunt deschise trei dosare penale pe această speţă, iar prin cercetările derulate  “nu se verifică modul în care au votat cetăţenii şi nu sunt cercetate persoanele care au votat, ci sunt investigate posibile fraude electorale”.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Site-urile Temu și Shein au intrat în vizorul ANPC. Sfaturile instituției pentru consumatori

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.