Deputatul Liliana Mincă a primit vizita oficială a unei delegații chineze condusă de ambasadorul Chinei

Deputatul Liliana Mincă a primit vizita oficială a unei delegații chineze condusă de ambasadorul Chinei

Deputatul botoșănean Liliana Mincă, Președinte al Comisiei pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați din Camera Deputaților, a primit marți, 5 martie 2013, vizita oficială a unei delegații chineze condusă de ambasadorul Chinei, Huo Yuzhen.

Vizita a avut loc la Camera Deputaților, iar deputatul PP-DD Liliana Mincă a obținut promisiunea chinezilor de a vizita Botoșaniul. Excelența Sa, Doamna Huo Yuzhen, ambasador al Chinei, a fost însoțită de un grup format din demnitari și oameni de afaceri chinezi. Printre aceștia, alături de secretari și atașați ai ambasadei,  s-au aflat doamna Liu Lihong, șefa grupului de femei din ambasadă, doamna Yan Zhimin, profesor la Institutul Confucius, doamna Guo Jinhui, Vicepreședinta Federației Femeilor de Afaceri Chineze din România, doamna Chai Fengxia, reprezentanta companiei F&J, doamna Yang Xi, director general al SC Eurosport DHS SA, precum și medicul Wang Xiaoguang.

Cu privire la activitatea parlamentară, precizăm că dincolo de declarațiile politice și luările de cuvânt în plen, doamna deputat Liliana Mincă a solicitat clarificări în privința unor probleme curente ale botoșănenilor și nu numai. În interpelarea adresată Ministrului Muncii, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, deputatul Liliana Mincă a solicitat comunicarea datei la care va fi adoptată Hotărârea de Guvern pentru majorarea prestației sociale, conform legii.

„Potrivit Legii 448/2006, republicată în 2008, privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, anual trebuia să se majoreze prestația socială a persoanelor cu handicap în raport cu indicele creșterii prețurilor de consum. Din nefericire însă, din 2008 până acum, prestația socială constând în îndemnizație și buget complementar nu s-a mai majorat, nerespectându-se astfel o lege încă în vigoare. La ora actuală, în România, numărul persoanelor cu handicap, copii și adulți, este de 670.000 și sunt categoria cea mai umilită într-o Românie europeană”, a susținut deputatul botoșănean Liliana Mincă.

Liliana Mincă a mai cerut și Ministerului Sănătății să respecte legislația României și să comunice când vor fi elaborate și aprobate normele metodologice de aplicare a Legii 151/2010 privind serviciile integrate de sănătate, educație și sociale adresate persoanelor cu tulburări din spectrul autist. „Au trecut mai mult de doi ani jumătate de la publicarea legii dar normele metodologice nu au fost emise încă. Și aceasta se întâmplă în condițiile în care tratamentul lunar al unui copil cu autism este de circa 1000 de euro, cost pe care îl suportă părinții. Au trebuit 20 de ani pentru recunoașterea acestei maladii și peste 2 ani și jumătate de la elaborarea unei legi care ar trebui aplicată, nu uitată. Conform legii, obligația elaborării normelor metodologice de aplicare a Legii 151/2010, în termen de 90 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial, revenea Ministerului Sănătății și CNAS, cu consultarea Colegiului Medicilor din România și a Colegiului Psihologilor din România”, consideră președintele Comisiei pentru egalitatea de șanse, deputat Liliana Mincă.

În altă ordine de idei, președintele PP-DD Botoșani, deputatul Liliana Mincă a fost aleasă luni, 04.03.2013, de către Biroul Permanent Național al PP-DD în funcția de Președinte al organizației naționale de femei.

[gallery link="file" columns="2" orderby="rand"]

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.