Despre falimentul autorităţilor publice se vorbeşte demult. Încă înainte de intrarea în UE, voci din politică şi economie aduceau în atenţie faptul că 70% dintre localităţile României sunt practic în faliment. Apoi, după începerea crizei, s-au operat tot felul de artificii, inclusiv prin neplata arieratelor, ceea ce a condus implicit la scufundarea economiei private. Iar procedura insolvenţei administratiilor locale este, în mod evident, asemănătoare celei din domeniul comercial. Ni s-a explicat faptul că ordonanţa are în primul rând rolul de a rezolva problema arieratelor. Arierate care s-au majorat, la începutul acestui an, la peste 1,1 miliarde lei! Şi tot atunci s-a decis ca primăriile care au arierate să le reducă cu 85%,  până în luna martie. Evident însă că acest lucru nu s-a întâmplat! Pentru ca banii, în România, deşi se culeg de pretutindeni, au prostul obicei de a nu creşte în copaci! Aşa că nici măcar ameninţarea cu limitarea plăţilor de la Trezorerie către datornici nu a avut mai mult succes.

Astfel că s-a ajuns tot la recomandările finanţatorilor externi şi să se stabilească modul în care o primărie poate fi declarată… insolvenţă. Înţelegem şi faptul că dacă Guvernul nu ducea la capăt proiectul de ordonanţă, România risca să nu intre în boardul FMI sau chiar ca acordul stand by cu FMI să fie denunţat. Şi am luat în calcul inclusiv riscurile continuării blocajului financiar provocat de faptul că statul roman nu-şi plăteşte datoriile către companii.

Trebuie însă făcute câteva precizări. Şi, din nou, plecăm de la experienţa domeniului comercial, unde noţiunea de insolvenţă are deja rădăcini. Şi ce aflăm de fapt? Aflăm, de exemplu, că procentul companiilor care ies cu bine din insolvenţă este extrem de scăzut, de nici …5%. De unde şi întrebarea: Ce se va întâmplă de fapt cu localităţile care nu reuşesc să-şi echilibreze finanţele? De asemenea, în piaţă există un adevărat scandal pe tema insolvenţelor comerciale din cauza companiilor care îşi cer insolvenţa artificial, doar pentru a se proteja de datoriile pe care le au faţă de furnizori şi alte tipuri de creditori. Ce se va întâmplă însă dacă şi autorităţile publice locale vor face exact acelaşi lucru? Iar debitorii, în speţă companiile private înscrise în lista credală nu-şi vor mai încasa toţi banii sau vor fi nevoiţi ei înşişi să-şi declare insolvenţa tocmai din cauza arieratelor?

Peste tot în lume, inclusiv în Uniunea Europeană, există legislaţie în domeniul acesta. Problema sunt însă motivele pentru care se produc  datoriile. Pentru că în teritoriu nu se primesc la timp banii de la Guvern, iar unele proiecte sunt pur şi simplu… tăiate. Luăm un exemplu simplu: un primar licitează, angajează o lucrare, după care Guvernul îi taie finanţarea, iar primarul nostru nu mai are clar cu ce plăti. Sunt străzi întregi în lucru şi multe alte lucrări, în valoare de milioane şi milioane de euro, toate oprite de Guvern. Şi se poate spune, nu-i aşa, că sunt cu toţii datori. Dar de fapt nu sunt, ci Guvernul este dator. Iar aceste situaţii, în care arieratele sunt făcute din cauza finanţării guvernamentale, trebuie clar explicate, inclusiv contribuabililor.

În  fapt, insolvenţa este reglementată peste tot în lume şi chiar nu ar trebui să sperie pe nimeni. Au fost oraşe mari în SUA, de peste două milioane de locuitori, care au intrat în insolvenţă. Inclusiv Miami a avut o astfel de problemă. Iar aici, ca să îşi reducă din cheltuieli, administraţia a concediat 1.600 de oameni numai din poliţia locală. Doar ca, prin comparatie, în România avem în continuare, datorită realitaţilor sociale din mediul rural, valori mici ale impozitelor, mai ales la impozitele pe teren. Astfel, impozitele pentru o pensiune din rural, de exemplu, nu se ridică nici măcar la 10% din impozitele plătite de una din mediul urban. Iar 87% dintre comunele din ţară nici măcar nu îşi pot asigura plăţile pentru funcţionare din veniturile proprii. Ca să nu mai spunem că sunt localităţi unde gradul de colectare este foarte, foarte scăzut, tocmai pe fondul sărăciei populaţiei.

Şi se vorbeşte tot mai mult în ultimele două luni, maximul de interval pentru care primarii din rural îşi mai pot asigura cheltuielile de funcţionare. Şi totul, în  condiţiile în care fiecare primarie în parte are de plătit indemnizaţii pentru persoanele cu handicap şi însoţitorii acestora, în lipsa banilor care nu mai vin de la Ministerul Muncii. Domniile lor fac anchete peste anchete, dar uită că cei fără mâini, picioare, cu afecţiuni cronice grave sau imobilizaţi la pat şi dependenţi practic de persoanele care îi îngrijesc pe aceşti neputincioşi, fac foamea în tot acest timp. Şi tot primarii noştri sunt cei care trebuie să o scoată la capăt, cum pot, pentru a nu-i avea pe conştiiţă pe aceşti oameni.

Întorcându-ne însă la fondul problemei, sunt în ţară în acest moment circa 700 de primării cu un număr sub 1.000 de locuitori. Iar din perspectiva acestei ordonanţe, toate vor fi …falimentare. În plus, primăriile mici, care nu au un nivel ridicat al veniturilor proprii, nu au taxe şi impozite pe care să le colecteze de la populaţie, au nevoie de investiţii, au nevoie să deruleze proiecte europene şi au luat împrumuturi pe care acum iată că nu au din ce să le plătească. Avem însă şi un număr foarte mare de oraşe, sub 3.000 de locuitori. Iar dacă vrem să nu falimenteze aceste localităţi, acestea vor trebui, cel mai probabil, comasate. Primăriile oraşelor mari deruleaza proiecte europene şi au implicit, cheltuieli neeligibile pe care trebuie să le achite tot din împrumuturi. În plus, mai au şi foarte multe arierate generate de subvenţii la căldură, la transport ş.a.m.d. Problema este că ordonanţa 3/2013 permite un nivel foarte ridicat al serviciului datoriei care poate să ajungă până la 70% din totalul veniturilor proprii. Iar acest prag, de altfel foarte mare, poate conduce direct la faliment, cel puţin în cazul primăriilor mari.

Situaţia actuală mă face să cred că în următorul an vor intra zeci de primării în faliment, tocmai din motivele enumerate. Majoritatea primăriilor mici, de comune sau localităţi mici, nu au nici putere financiară, nu au nici o industrie în zonă care să le permită o cotă defalcată din impozitul pe venit şi implicit, cheltuieli de funcţionare. Astfel că foarte mulţi termină cu deficit de buget şi asta, an de an. Şi, în plus, în foarte multe dintre cazuri, nu au nici bani să îşi plătească angajaţii. O primărie însă nu poate să dispară peste noapte. Va trebui să existe şi un cadru normativ care să stabilească o unificare între mai multe unităţi teritoriale sau chiar dispariţia unora dintre ele. Ar trebui să se mai stabilească prin lege ca şi unităţile administrativ teritoriale să obţină un rating înainte de a contracta un împrumut. Ceea ce ar genera clar şi un mecanism de prevenţie mai bun.

Şi mă întorc acum la punctul de plecare al acestui demers. O primărie intră în insolvenţă. Ce se întâmplă totuşi cu contribuabilii de aici? Cu oamenii care plătesc, în fel şi chip, taxe şi impozite? Asta pentru că insolvenţa primăriei nu rămane fără urmări pentru contribuabili, care ar putea fi constranşi implicit la plata unor taxe speciale, asta în timp ce achitarea celorlalte obligatii nu este nicidecum suspendată până la încetarea situaţiei de insolvenţă. Şi atunci ne vedem nevoiţi să tragem un semnal de alarmă ca să nu se ajungă în situaţia in care comunităţi întregi vor deveni falimentare, fără să aibă si vreo vină în acest sens. Ce ne spun însă nouă, parlamentarilor, primarii din teritoriu? Ne spun, domniile lor, că de fapt, pentru a scăpa de arierate şi de bătăile de cap cu FMI, Guvernul a preluat ordonanţa insolvenţei autorităţilor locale promovată de Cabinetul Boc în 2010 şi care fusese blocată în Parlament. Există temeri  clare în teritoriu că autorităţile locale vor intra direct în faliment dacă sursa datoriilor care sunt făcute şi considerate arierate nu este bine definită. Mai exact, primarii se tem că ar putea fi declaraţi răspunzători din cauza Guvernului care poate tăia sau întârzia la un moment dat sursa de finanţare pe proiectele naţionale, având în vedere că primăriile sunt considerate autorităţi contractante, asta deşi finanţarea este, din nou, de la Guvern.

În concluzie, doamnelor şi domnilor colegi, îmi reiau intrebarea: Primăria intră în insolventă. Ce se întamplă însă cu contribuabilii?

Dumitru Verginel Gireadă,

Deputat PNL Botoşani