Comunicat PNL Botoșani: Guvernul Ponta-PSD, guvernul taxelor și impozitelor!

Comunicat PNL Botoșani: Guvernul Ponta-PSD, guvernul taxelor și impozitelor!

În loc de locuri de muncă, susținerea sănătății sau educației, PSD impune 35 de taxe noi pentru români!

ACESTA ESTE MOTIVUL PENTRU CARE PNL NU PUTEA RĂMÂNE LA GUVERNARE!

PNL nu mai putea gira cu numele său, la nesfârșit, dezmățul politicii de stânga, fără să implementeze, pentru propriul electorat, măsurile liberale din programul cu care USL a câștigat alegerile! Premierul Ponta s-a opus permanent, iar PNL nu putea să devină anexa PSD!

USL s-a dorit a fi o construcție care să ducă la îndeplinire un plan de relansare a economiei românești, un plan care să genereze un nivel de trai mai bun pentru fiecare cetățean al acestei țări.

Din păcate, după un an infernal, în care PSD, prin semnătura primului ministru Victor Ponta a împovărat populația, agricultura și mediul de afaceri cu noi taxe și impozite, măsurile liberale cuprinse în programul cu care USL a câștigat alegerile din 2012 nu au fost implementate de Guvernul Ponta. Cel mai bun exemplu în acest caz este măsura neimpozitării profitului reinvestit, măsură de care ar fi beneficiat întregul mediu de afaceri românesc.

Enumeram mai jos taxele și impozitele mărite sau nou adoptate de Victor Ponta și atragem atenția cetățenilor că toate măsurile sociale prin care PSD încearcă să manevreze electoral cetățenii României sunt susținute de aceste taxe și impozite.

Statul social PSD este un stat al taxelor și impozitelor, fără viziune corectă de dezvoltare economică pe termen mediu și lung!

Iată taxele impuse de PSD, de guvernul Ponta:

1.Impozit de 16% și CAS pe veniturile din creșterea și exploatarea animalelor și din valorificarea produselor de origine animală, prin O.G. 8/2013. Sunt afectate persoanele fizice care dețin peste 3 capete de vaci și bivoliţe, peste 9 capete de ovine și caprine, peste 5 capete de porc pentru îngrășat,  peste 49 de familii de albine și peste 99  pe capete de pasări de curte.

2. Impozit de 16% și CAS pe veniturile realizate din cultura plantelor, de pe suprafeţele de teren situate peste limita care asigură necesităţile de trai ale unei familii, prin O.G. 8/2013. Sunt afectate persoanele fizice care dețin peste 2 ha de cereale, plante oleaginoase, cartofi, sfeclă de zahăr și hamei pe rod, peste 1,5 ha de leguminoase pentru boabe și pomi pe rod, peste 1 ha de tutun, peste 0,5 ha vie pe rod și legume în câmp, peste 0,3 ha de flori și plante ornamentale și peste 0,2 ha de legume în spaţii protejate.

3. Impozit de 16% și CAS pe veniturile din silvicultură şi piscicultură, prin O.G. 8/2013. Sunt afectate persoanele fizice care obţin venituri din silvicultură şi piscicultură.

4. Majorarea taxelor locale cu 16% la începutul anului 2013 - condiția USL pentru asigurarea finanțărilor de la bugetul central necesar primăriilor, prin O.G. 8/2013. Sunt afectate toate persoanele fizice și juridice care aparțin de localitățile ale căror primării au decis majorarea impozitelor și taxelor locale.

5. Taxă pe monopolurile naturale (energie electrică și gaze naturale), în valoare de 0,1 lei/MWh pentru energia transportată către sistemele de distribuție, de 0,75 lei/MWh în cazul cantității distribuite și de 0,85 lei/MWh pentru cantitatea transportată numai prin sistemul de transport, prin O.G. 5/2013. Sunt afectați românii (gospodarii și firme) care plătesc facturi la energie electrică și gaze naturale.

6. Taxă specială de 0,5% aplicată veniturilor obținute din exploatarea resurselor naturale, altele decât gazele naturale, prin O.G. 6/2013. Sunt afectați operatorii economici care desfășoară activități de exploatare și comercializare a resurselor naturale.

7. Taxă de 60% asupra veniturilor suplimentare obținute ca urmare a dereglementarii prețurilor din sectorul gazelor naturale de către operatorii economici care desfășoară cumulativ activități de extracție și comercializare, prin O.G. 7/2013. Sunt afectați operatorii economici care desfășoară activități de extracție și comercializare a gazelor naturale.

8. Impozit pe venit și CAS la indemnizație și orice alte sume de aceeași natură primite de toți angajaţii pe perioada delegării, pentru partea care depăşeşte limita de 2,5 ori nivelul stabilit pentru personalul instituţiilor publice, prin O.G. 8/2013: Este afectat orice angajat care primește o diurnă pe perioada delegării mai mare de peste 2,5 ori decât nivelul stabilit pentru personalul instituţiilor publice.

9. Impozit de 16% pe veniturile considerate dividende, prin O.G. 8/2013. Sunt afectate persoanele fizice care obțin venituri considerate dividende, reprezentând sume plătite de societate pentru bunurile sau serviciile furnizate în favoarea asociaților, dacă plata este făcută de către persoana juridică în folosul personal al acestuia.

10. Cotă majorată de impozit, de 50%, pentru veniturile din prestarea de servicii în România sau în afara României, dividende, dobânzi, comisioane, redevenţe şi din exercitarea unei profesii libere plătite într-un stat cu care România nu are încheiat un instrument juridic în baza căruia să se realizeze schimbul de informaţii, prin O.G. 8/2013. Sunt afectate persoanele fizice/juridice care obțin venituri plătite într-un stat cu care România nu are încheiat un instrument juridic în baza căruia să se realizeze schimbul de informații.

11. CAS aplicat persoanelor care realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor (chirii și arendă) începând cu 1 ianuarie 2014,  prin O.U.G. 88/2013. Sunt afectate toate persoanele care obțin venituri din chirii sau arendarea terenurilor vor fi obligate la plata contribuțiilor de asigurări de sănătate.

12. Taxă majorată pentru eliberarea pașapoartelor temporare (de la 84 lei la 100 lei) și a celor electronice (de la 244 lei la 270 lei). Imprimeria Naţională a mărit tarifele pentru blanchetele actelor de identitate. Sunt afectați toți românii care doresc emiterea acestui document.

13. Taxă de pod majorată, prin Ordinul 2220/2012 (ordin al Ministerului Transporturilor), în cazul podului Giurgeni-Vadul Oii de la 9 lei la 10 lei (3 februarie 2013) și apoi la 11 lei (1 aprilie 2013) și în cazul podului Feteşti-Cernavodă de la 11 lei la 12 lei (3 februarie 2013) și apoi la 13 lei (1 aprilie 2013). Aceste tarife sunt valabile pentru autoturismele şi vehiculele cu masa totală maximă autorizată de până la 3,5 tone.

14. Taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule (timbrul de mediu). Taxa pe timbru de mediu este mai mare cu 10% față de vechea taxă de poluare, prin O.U.G. 9/2013. Sunt afectați toți românii care dețin un autovehicul.

15. Coplata în sistemul sanitar, de până la 10 lei pe zi de spitalizare, prin H.G. 117/2013. Este afectat orice român care va avea nevoie de cel puțin o zi de internare în spital.

16. Taxă de 500 lei pentru îndeplinirea procedurii de divorț pe cale administrativă, prin Legea 127/2013. În anul 2012 au avut loc peste 30.000 de divorțuri în România.

17. Taxa judiciară de timbru, colectată de primării și vărsată în proporție de 70% la bugetul public, prin O.U.G. 80/2013. Sunt afectate toate persoanele fizice și juridice care utilizează servicii prestate de către instanțele judecătorești, Ministerul Justiției sau Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

18. Acciză suplimentară de 10 euro/hl de produs la berea din amestecul cu băuturi nealcoolice, la care ponderea gradelor Plato este mai mică de 30%., prin O.G. 8/2013. În România se consumă aproximativ 89 litri de bere în medie pe cap de locuitor.

19. Acciză suplimentară de 25 euro/hl de produs pentru băuturile fermentate, altele decât bere şi vinuri, la care ponderea de alcool absolut provenită din fermentarea exclusivă a fructelor, sucurilor de fructe şi sucurilor concentrate de fructe este mai mică de 50%, prin O.G. 8/2013. Sunt afectați consumatorii de băuturi fermentate cu pondere de alcool absolut sub 50% (altele decât bere şi vinuri).

20. Acciza pentru bere majorată de la 0,748 euro/hl/grad Plato la 0,8228 euro/hl/grad Plato, prin O.G. 8/2013. În România se consumă aproximativ 89 litri de bere în medie pe cap de locuitor.

21. Acciza pentru berea realizată de micii producători majorată de la 0,43 euro/hl/grad Plato la 0,473 euro/hl/grad Plato, prin O.G. 8/2013.

22. Accizele pentru alcool etilic majorate de la 750 euro/hl alcool pur la 1.000 euro/hl alcool pur, prin O.G. 16/2013. Consumul de alcool pe cap de locuitor (în grupa de vârstă de peste 15 ani) în România este de 10-12 litri de alcool pur pe an.

23. Acciza specifică la țigarete majorată de la 53,18 euro/1.000 țigarete la 56,71 euro/1.000 țigarete, prin O.G. 8/2013. În România sunt aproximativ 5 milioane de fumători .

24. Acciză pentru bijuterii din aur și/sau din platină, cu excepția verighetelor: acciză de 1 euro/gram pentru bijuteriile cu până la 14k și de 2 euro/gram pentru cele peste 14k, prin O.G. 16/2013. Sunt afectați cumpărătorii de bijuterii din aur și/sau din platină (cu excepția verighetelor).

25. Acciză pentru confecții din blănuri naturale: acciză cuprinsă între 50 și 1.200 euro/bucată, în funcție de costul de achiziție al blănurilor, prin O.G. 16/2013. Sunt afectați cumpărătorii de confecții din blănuri naturale (peste 500 euro).

26. Acciză pentru iahturi și alte nave și ambarcațiuni cu sau fără motor pentru agrement, cu excepția celor destinate utilizării în sportul de performanță: acciză de 500 euro/metru liniar pentru iahturile și navele care au lungimea egală sau mai mare de 8 metri și acciză 10 euro/CP  pentru navele cu motor peste 100 de cai-putere, prin O.G. 16/2013. Sunt afectați cumpărătorii de iahturi și alte nave și ambarcațiuni cu lungimea mai mare de 8 metri și cu motoare de peste 100 cai-putere (cu excepția celor destinate utilizării în sportul de performanță).

27. Acciză pentru motoarele cu capacitate de peste 100 de cai-putere destinate iahturilor și altor nave și ambarcațiuni pentru agreement, prin O.G. 28/2013. Sunt afectați cumpărătorii de motoare cu capacitate de peste 100 de cai-putere destinate iahturilor și altor nave și ambarcațiuni pentru agreement.

28. Acciză pentru autoturisme și autoturisme de teren, inclusiv cele importate sau achiziționate intracomunitar, noi sau rulate, a căror capacitate  cilindrică este mai mare sau egală cu 3.000 cm3: acciză de 1 euro/cm3, prin O.G. 16/2013. Sunt afectați cumpărătorii de autoturisme cu motoare de peste 3.000 cm3.

29. Acciză pentru arme de vânătoare și arme de uz personal, altele decât cele de uz militar sau de uz sportiv: acciză cuprinsă între 50 și 1.500 euro/bucată, în funcție de costul de achiziție al armelor, prin O.G. 16/2013. Sunt afectați  cumpărătorii de arme de vânătoare sau de uz personal (cu excepția celor cele de uz militar sau de uz sportiv).

30. Acciză pentru cartușe cu glonț și alte tipuri de muniție pentru armele prevăzute anterior: acciză cuprinsă între 0,1 și 0,4 euro/bucată în funcție de costul de achiziție, prin O.G. 16/2013. Sunt afectați cumpărătorii de cartușe cu glonț pentru armele de vânătoare sau de uz personal (cu excepția celor cele de uz militar sau de uz sportiv).

31. Acciza suplimentară pe litrul de benzină, motorină şi kerosen de la 1 ianuarie 2014: la benzina cu plumb acciza va fi majorată de la 421,19 euro/1.000 litri la 491,19 euro/1.000 de litri, la benzina fără plumb acciza crește de la 359,59 euro/1.000 litri la 429,59 euro/1.000 de litri, la motorină acciza urcă de la 330,39 euro/1.000 litri la 400,395 euro/1.000 de litri, iar pentru petrolul lampant (kerosen) utilizat drept combustibil pentru motor acciza va fi majorată de la 375,91 euro/1.000 litri la 445,91 euro/1.000 de litri, conform ultimelor negocieri cu FMI. Toți românii vor fi afectați de această măsură deoarece creșterea accizei la carburanți va duce la creșterea prețului la benzină și motorină cu circa 50 de bani, ceea ce va duce la scumpiri în lanț ale tuturor produselor.

32. Indexarea accizelor cu rata medie a inflației calculată în luna septembrie a acestui an: toate accizele cresc cu 4,77% începând cu 1 ianuarie 2014, conform ultimelor negocieri cu FMI. Toți românii vor fi afectați de această măsură deoarece creșterea accizelor va duce la scumpirea tuturor produselor cărora li se aplică accize (carburanți, alcool, gaze, energie electrică).

33. Impozit pe construcții speciale de 1,5% din valoarea construcției, începând cu 1 ianuarie 2014, conform ultimelor negocieri cu FMI. Sunt afectate toate firmele româneşti sau străine care lucrează în România prin intermediul unui sediu permanent, dar și  firmele cu sediu social în România înfiinţate conform legislaţiei europene. Acest impozit se va regăsi în prețul produselor și serviciilor, prin urmare va fi resimțit de toți românii.

34. Redevențele pentru resursele naturale mai mari cu 25% (cu excepția celor la petrol și gaze) de la 1 ianuarie 2014, conform ultimelor negocieri cu FMI. Creșterea redevenței pentru resursele naturale ar putea scumpi sarea și apa minerală. Prin urmare, această majorare va fi resimțită de toți românii.

35. Eliminarea prevederii legale prin care primarii nu aveau voie să majoreze taxele locale cu mai mult de 20% peste rata inflației în cazul persoanelor fizice (la persoanele juridice limita va rămâne). Astfel, de la 1 ianuarie 2014, primariile au  undă verde să crească impozitele locale cât de mult își doresc. Sunt afectate toate persoanele fizice care aparțin de localitățile ale căror primării vor decide majorarea impozitelor și taxelor locale.

Acestea sunt taxele impuse de Guvernul Ponta și de PSD cu care intenționează să sărăcească populația, se arată în comunicatul trimis de Biroul Politic Județean al PNL Botoșani.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Autocar cu români implicat într-un accident cu un TIR, pe autostrada A4 Torino-Milano! Traficul a fost blocat

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.