Cinci mandate de parlamentar pentru PSD Botoşani la alegerile din toamnă

Cinci mandate de parlamentar pentru PSD Botoşani la alegerile din toamnă

În cadrul şedinţei Biroului Permanent Judeţean al PSD, care a avut loc astăzi la Botoşani, a fost prezentat rezultatul negogierilor privind susţinerea pentru funcţia de viceprimar în unităţile administrativ-teritoriale unde se poate face majoritate cu USL-ul.

Totodată, liderul PSD Botoşani, senatorul Gheorghe Marcu, ne-a informat cu privire la faptul că cinci colegi ai domniei sale din PSD şi-au exprimat dorinţa de a candida atât pentru funcţia de senator cât şi pentru funcţia de deputat.

„Astăzi am avut o şedinţă în structura de conducere a organizaţiei noastre judeţene unde am finalizat negogierile privind susţinerea pentru funcţia de viceprimar în unităţile administrativ-teritoriale unde putem să facem majoritate cu USL-ul. Putem să vă informăm că tot în cadrul acestei şedinţe cinci colegi de-ai noştri şi-au exprimat dorinţa de a candida atât pentru funcţia de senator cât şi de deputat”, a declarat în exclusivitate pentru Dorohoi News, liderul PSD Botosani, senatorul Gheorghe Marcu.

Tot în cadrul BPJ de astăzi, s-a hotărât ca din cei nouă parlamentari care sunt pe raza judeţului Botoşani, respectiv trei senatori şi şase deputaţi, cinci să revină PSD-ului şi patru ACD-ului. Senatorul Gheorghe Marcu a precizat că PSD va avea doi senatori şi trei deputaţi iar ACD va avea un senator şi trei deputaţi.

„Opţiunea Social-Democraţilor este ca din cele nouă funcţii de parlamentar, nouă să ne revină cinci mandate, datorită faptului că numărul de votanţi ai PSD este mai mare. Aici mă refer la cei doi primari de municipii, unde ponderea este a Social-Democraţilor. Sper că partenerii şi colegii noştri din ACD vor înţelege opţiunea noastră şi vor fi de acord cu ea.”, a precizat în exclusivitate pentru Dorohoi News, senatorul Gheorghe Marcu.

Sursa: DorohoiNews.ro

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

PSD-iștii și-au depus candidaturile la Consiliul Județean. Vezi lista completă

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.