Alexandra Huțu: „Începe programul de stimulare a natalității prin decontarea procedurilor de fertilizare: sprijin de 15000 de lei pentru femeile între 20 și 45 de ani”

Alexandra Huțu: „Începe programul de stimulare a natalității prin decontarea procedurilor de fertilizare: sprijin de 15000 de lei pentru femeile între 20 și 45 de ani”

Regulamentul programului social de creștere a natalității a fost publicat pentru consultare, iar timp de 10 zile cei interesați pot trimite orice sugestie cu privire la acest regulament. Ulterior, Ministerul Familiei va anunța data deschiderii înscrierilor, dar până atunci tinerii își pot pregăti dosarele.

„Începând cu 1 decembrie, în prima etapă, și de la 1 ianuarie anul viitor, în a doua etapă, 12.500 de persoane la nivel național, vor putea beneficia de susținere pentru tratament și proceduri de fertilizare pentru obținerea unei sarcini. Primele 2500 de dosare vor fi finanțate anul acesta, iar celelalte 10.000 vor fi decontate anul viitor. Încurajez toate cuplurile și femeile din județul nostru între 20 și 45 de ani care doresc să aibă copii și nu au reușit acest lucru din cauze medicale, să apeleze la acest program inițiat de ministrul social-democrat Gabriela Firea. Sprijinul financiar constă în acordarea de vouchere în valoare de 15.000 lei pentru fiecare beneficiar, în limita a 3 proceduri pe an pentru decontarea cheltuielilor necesare pentru reproducerea asistată medical”, a declarat deputatul Alexandra Huțu

Vor putea aplica în cadrul acestui program, femeile cu vârsta între 20 și 45 de ani, care au indicație pentru fertilizare in vitro de la medicul specialist, iar dosarul va fi unul simplu și trebuie să conțină: o cerere tip; copii ale actelor de identitate; o declarație pe proprie răspundere; documentul care conține dovada infertilității și indicația medicală pentru FIV; adeverința care atestă calitatea de asigurat în sistemul public de sănătate; un acord de prelucrare a datelor cu caracter personal. Dosarul se va depune online la adresa [email protected], începând cu data de lansare pe care o va anunța Ministerul Familiei.

Mai multe detalii referitoare la metodologia și condițiile de înscriere pot fi consultate la adresa: https://mfamilie.gov.ro/1/proiecte-de-acte-normative-2/

„Acest program este primul pas dintr-un amplu plan menit să determine creșterea natalității. În acest demers vital pentru România, miniștrii PSD de la Ministerul Sănătății, Ministerul Familiei și Ministerul Muncii s-au consultat și au colaborat pentru a oferi această șansă reală tinerilor care doresc să devină părinți și nu au avut până acum fondurile necesare de a plăti astfel de tratamente și proceduri medicale”, a subliniat Alexandra Huțu.

Stirea anterioara

O nouă premieră la Teatrul „Vasilache”

Stirea Urmatoare

Femeia dată dispărută de familie a fost identificată de polițiști. Vezi unde!

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.