Vezi cum va fi vremea în această săptămână

Vezi cum va fi vremea în această săptămână

Vremea se va încălzi în săptămâna 13-19 august, când regimul termic se va ridica spre valorile normale ale datei, adică cu maxime de la 20-21 până la 30-31 de grade Celsius, cu cele mai ridicate în sud. Sfârşitul de săptămână s-ar putea să însemne chiar depăşirea acestor valori, dar nu cu mult, doar 2-3 grade Celsius.

Luni, vremea se va menţine răcoroasă pentru această dată. În cursul zilei vor fi înnorări temporare în regiunile nordice, estice şi centrale si local vor cădea averse, posibil însoţite de descărcări electrice. În restul teritoriului cerul va fi variabil şi astfel de fenomene se vor semnala cu totul izolat. Vântul va sufla în general moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 18 grade în zonele depresionare şi 29 de grade în Lunca Dunării.

La munte vremea va fi răcoroasă şi în general instabilă. Cerul va fi temporar noros şi mai ales ziua vor fi averse pe arii extinse în Carpaţii Orientali şi local în restul zonei montane. Vântul va sufla moderat cu unele intensificări pe creste. Temperatura aerului va avea valori comparabile cu cele de ieri. Veştile sunt însă bune pentru zilele următoare: vremea se îndreaptă şi se mai încălzeşte.

La mare vremea va fi relativ normală termic şi se va ameliora ca aspect. Cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 şi 27 de grade Celsius. Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 22 şi 25 de grade Celsius.

În Moldova, răcoare. Maxime de la 19 grade la Suceava, în creştere spre sudul regiunii dar nu mai mult de 26 de grade la Focşani şi Galaţi. Înnorările încă mai persistă în special in partea de nord a regiunii unde se aşteaptă local şi averse şi descărcări electrice.

Marţi, vremea va fi în general frumoasă şi normală din punct de vedere termic. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în regiunile nordice şi în zona de Carpaţilor Orientali, unde local vor fi averse şi, posibil, descărcări electrice. Temperaturile maxime se vor situa între 18 grade Celsius în nordul Moldovei, la Suceava, şi 30 de grade în Lunca Dunării, la Giurgiu.

Miercuri, vremea se va menţine în general frumoasă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în nordul ţării şi în zona de munte, unde pe arii restrânse vor fi ploi slabe şi, posibil, descărcări electrice. Temperaturile maxime se vor situa între 19 grade Celsius la Suceava şi 31 de grade Celsius la Giurgiu.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Coafezele, somate să își plătească impozitele! ANAF vrea să reducă evaziunea fiscală și pornește verificarea

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.