Vela, despre redeschiderea bisericilor: Trebuie gândit foarte bine. Biserica să facă o analiză obiectivă, fără patimă

Vela, despre redeschiderea bisericilor: Trebuie gândit foarte bine. Biserica să facă o analiză obiectivă, fără patimă

Ministrul de Interne Marcel Vela a spus, luni seară, că redeschiderea bisericilor în plină pandemie de coronavirus trebuie gândită foarte bine şi a precizat că este nevoie şi de ajutorul Bisericii Ortodoxe Române (BOR) în acest caz.

„La biserică, în general, merg persoane de o anumită categorie de vârstă. Sunt persoane vulnerabile care simt nevoia să meargă la biserică şi atunci trebuie gândit foarte bine, dacă nu cumva există riscul de infecţie în această primă fază. Biserica şi preoţii au fost foarte riguroşi de Paşte, acum biserica trebuie să facă o analiză obiectivă, fără patimă, fără a fi speculat politic, să vedem ce putem face", a spus Marcel Vela, la emisiunea Xtra Night Show.

Cât priveşte organizarea de nunţi sau botezuri, şeful MAI este de părere că, în condiţii de siguranţă, poate fi luată în calcul, dar nu cu 500 sau 1.000 de persoane. 

„Dacă suntem vigilenţi, vom putea să ne gândim şi la nunţi şi botezuri, dar evident fără 500 sau 1.000 de persoane", a declarat Marcel Vela.

În opinia lui Vela, noul coronavirus îi va schimba pe români, iar pentru valul al doilea de COVID-19 preconizat în toamnă, vom fi mult mai bine pregătiţi.

Sursa: antena3.ro

Stirea anterioara

Trei coduri GALBENE de vreme severă și o informare meteorologică pentru 30 de județe

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.