Unde petrec Revelionul politicienii

Unde petrec Revelionul politicienii

Cei mai mulţi politiceni români vor întâmpina anul 2013 în staţiunile montane. Liderii USL Victor Ponta şi Daniel Constantin s-au cazat împreună la un hotel situat în Parcul Naţional Bucegi. Crin Antonescu a anunţat că va petrece pe Valea Prahovei, acolo unde, se pare, va întâmpina noul an şi fostul ministru al Turismului Elena Udrea. Preşedintele Traian Băsescu s-a cazat deja la vila de protocol din Covasna.

Copreşedinţii Uniunii Social Liberale petrec separat. Doi dintre ei, Victor Ponta şi Daniel Constantin, s-au cazat încă de sâmbătă într-o staţiune din Dâmboviţa, în Parcul Natural Bucegi. După lupta politică pentru câştigarea puterii, cei doi politicieni arată că acum preţuiesc mai mult liniştea.

Crin Antonescu, şi el copreşedinte al USL, va petrece Revelionul separat, pe Valea Prahovei. A mărturisit, în glumă, că va evita sporturile de iarnă pentru a nu se ciocni cu adversarii politici.

Şeful statului a petrecut Crăciunul pe Valea Prahovei, în Predeal, alături de familie. Însă anul nou îl va întâmpina în Covasna. Traian Băsescu a ajuns acolo cu un elicopter şi s-a cazat în vila de protocol.

În ultimii ani, Emil Boc a petrecut împreună cu alţi lideri ai PDL şi cu Traian Băsescu. De această dată însă, fostul premier, acum primar, se va alătura clujenilor în centrul oraşului Cluj Napoca.

Primarul din Constanţa, Radu Mazăre, iese, ca de obicei, din decor. Mereu exotic, va merge de Anul Nou în Asia. A mărturisit presei ca va vizita timp de două săptămâni Singapore, Malaezia şi Thailanda.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Atenție! Nova Apaserv va restricționa furnizarea apei din cauza unei avarii produse la Leorda. Vezi detalii!

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.