Scene șocante! Zeci de fiole cu sânge au fost găsite pe marginea unui drum. Polițiștii au dechis o anchetă

Scene șocante! Zeci de fiole cu sânge au fost găsite pe marginea unui drum. Polițiștii au dechis o anchetă

Poliţiştii au fost sesizaţi că cineva a aruncat zeci de fiole cu sânge în marginea drumului. Nu se ştie deocamdată dacă sângele este uman, sau provinde de la animale, însă autorităţile din Gorj, au deschis un dosar penal.

Fiolele au fost aruncate între localităţile Ţuglui şi Calopăr din județul Dolj, şi potrivit unor surse locale, în apropiere ar fi fost găsite şi mai multe cutii cu medicamente de uz veterinar.

Poliţiştii au ridicat fiolele şi aşteaptă rezultatul unei expertize pentru a afla dacă sângele este uman sau provine de la animale. Anchetatorii trebuie să afle şi cum au ajuns eprubetele pe marginea drumului.

„În cursul zilei de ieri, poliţiştii doljeni au fost sesizaţi cu privire la faptul că, între localităţile Ţuglui și Calopăr, în afara părţii carosabile, au fost găsite mai multe fiole ce par să conţină sânge. Poliţiştii Serviciului Arme, Exlozivi şi Substanţe Periculoase Dolj s-au deplasat la faţa locului şi au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, materialele găsite în zona respectivă, natura acestora urmând a fi stabilită.", a declarat, pentru Mediafax, Cosmin Grădinaru, purtător de cuvânt IPJ Dolj

Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru „poluarea prin evacuarea, în atmosferă sau pe sol, a unor deşeuri ori substanţe periculoase".

Stirea anterioara

Avertismentul medicilor pentru toții bărbații. „Ar trebui să se radă!” Cât rezistă coronavirusul pe barbă sau mustață

Stirea Urmatoare

AJOFM Botoșani pregătește prima Bursă a locurilor de muncă din anul 2024. Vezi detalii!

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.