Reguli de Revelion. Autorităţile au anunţat că nu pot intra în locuinţe, dar polițiștii pot da amenzi

Reguli de Revelion. Autorităţile au anunţat că nu pot intra în locuinţe, dar polițiștii pot da amenzi

Anul acesta de Revelion petrecerile private sunt interzise! Teoretic, pentru că în practică foarte mulţi români au închiriat vile şi apartamente în marile oraşe pentru a sărbători trecerea dintre ani alături de prieteni.

Internetul este plin de astfel de anunţuri, iar cererile curg. Autorităţile au anunţat că nu pot intra în locuinţe, însă pot da amenzi usturătoare pentru tulburarea liniştii publice.

Astfel de petreceri, organizate în apartament, erau fireşti, în 2019. În acest an însă sunt strict interzise.

Şi totuşi destui ignoră restricţiile. Peste tot în ţară, se închiriază locuinţe, pentru Revelion. În Piaţa Universităţii din Bucureşti, o garsonieră spaţioasă costă două sute de euro. Aflăm, de la cea care a postat anunţul, că în locuinţa de 40 de metri pătraţi se poate organiza o petrecere fără nicio problemă.

Un apartament cu două camere în Piaţa Unirii se închiriază pentru noaptea de Revelion, cu 1000 de lei. Se cere discreţie. Căutate sunt şi vilele amplasate la periferia marilor oraşe. Am stat de vorbă, la telefon, cu unul dintre cei care închiriază, pe internet, case pentru chefuri cu circuit închis. Pot participa 20 de persoane dacă achită în jur de 5 mii de lei.

Autorităţile au declarat că nu vor intra peste oameni, în locuinţe, dar poliţiştii pot da amenzi pentru tulburarea liniştii publice. Participanţii ar putea fi amendaţi cu sume cuprinse între 500 şi 2.500 de lei, iar proprietarii acestor vile cu până la 10 mii de lei.

Singura variantă acceptată de autorităţi este închirierea unei locuinţe doar pentru membrii unei familii. Cum sunt aceste cabane de la poalele Bucegilor, în zona Branului. Musafirii au propria grădina cu grătar şi pavilion. Nu există spaţii comune, iar interacţiunea cu alţi turişti este exclusă. Preţul pentru închirierea unei astfel de cabane este cuprins între 650 şi 800 de lei pe noapte, iar durata minimă a sejurului este de două nopţi.

Radu Lețca, proprietar: “Suntem căutaţi în sensul în care chiar şi luna ianuarie este ocupată peste 50 la sută, s-a ocupat Crăciunul de anul viitor, s-a ocupat Paştele de anul viitor. În contextul actual al epidemiei este o siguranţă, distanţarea este complet păstrată în cabană locuind o singură familie.

Petreceri nu vor fi nici la restaurante, acolo unde funcţionează. În zonele unde sunt sub 1,5 cazuri de covid la mia de locuitori, localurile sunt deschise, la interior, cu o capacitate de 50 la sută, iar între 1,5 şi 3 cazuri, la o capacitate de 30 la sută. Patronatele din industria ospitalităţii cer prelungirea programului de Revelion, până la 1 noaptea.

Dan Mischie, preşedinte HORA: “Chiar dacă se întâmplă ca pentru noaptea de 31 decembrie programul să se prelungească, operatorii din industrie se vor organiza probabil pentru acest eveniment, dar trebuie să recunoaştem că va fi destul de greu.”

Indiferent de ora la care se vor închide restaurantele sau terasele, în noaptea de revelion, regulile vor rămâne aceleaşi: nu mai mult de 6 persoane la o masă, o distanţă de 2 metri între mese, iar dansul este interzis. Şi indiferent unde alegeţi să întâmpinaţi noul an, nu uitaţi că la ţinuta de Revelion se adaugă mască. Sursa: stirileprotv.ro
 

Stirea anterioara

De ce e bună ciocolata amăruie. Ajută și la slăbit!

Stirea Urmatoare

Doi șoferi au rămas fără permis după ce s-a urcat băuți la volan și au produs un accident în Botoșani

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.