S-a schimbat legea pentru PFA în România. Au dreptul la schimbare de statut după un an
Prognoza meteo ANM pentru noiembrie! Val de aer tropical în România: vor fi 26 grade Celsius
Meteorologii aduc în continuare vești bune. Luna noiembrie debutează cu temperaturi de primăvară, după ce un val de aer tropical ajunge în țara noastră la mijlocul săptămânii viitoare.
Odată cu sosirea valului de aer tropical, vor fi maxime chiar și de 26 de grade Celsius, adică valori cu 10 grade mai ridicate decât normalul perioadei.
Meteorologul ANM Alina Șerban a făcut prognoza meteo completă pentru toată luna noiembrie, duminică, în exclusivitatea la Antena 3 CNN.
„Ne bucurăm de vreme plăcută în aceste zile, o vreme mai caldă chiar cu mult decât ar trebui să avem la această dată calendaristică, în jumătatea de sud a teritoriului, acolo unde temperaturile ating și depășesc chiar valori de 20 de grade la amiază spre 24-25 de grade, atât în această după-amiază cât și mâine după-amiază.
Marți ne așteptăm la astfel de valori și în regiunile vestice.
ANM: De la mijlocul săptămânii viitoare, vremea se mai răceşte
Cumva ceață sau nebulozitatea stratiformă ne-a dat puțin de furcă în aspectul vremii în regiunile intracarpatice, în Banat, în mod deosebit în Maramureș, în zona joasă din Crișana și din Transilvania, acolo unde acestea au persistat în mare parte din zi, astfel încât temperaturile nu au crescut foarte mult la amiază și au fost chiar mai scăzute decât în mod normal la această dată. Ieri de exemplu, am avut maxime de 12-13 grade în zonele respective.
De altfel, și în următorul interval de timp, în regiunile intracarpatice, în mod deosebit în prima parte a zilei, în zona joasă vom avea nebulozitate stratiformă sau ceață asociată trecător și cu burnița, astfel încât în acele zone, temperaturile nu vor urca foarte mult.
La amiază se vor menține undeva la valori de 13-14 grade, cel mult 15 grade, spre deosebire de partea de sud și de est a teritoriului, mare parte a Olteniei, a Munteniei, zona continentală a Dobrogei, mare parte din Moldova, unde soarele va fi prezent multe ore din zi și va determina temperaturi peste 20 până la 24-25 de grade.
O ușoară schimbare va apărea de la mijlocul acestei săptămâni, când se mai răcește ușor în sudul teritoriului, însă doar ușor, pentru că temperaturile vor mai atinge 20 de grade.
Chiar dacă dimineața pare puțin mai răcoare, dacă ne raportăm la valorile termice, la temperaturile minime, acestea se încadrează într-un normal al perioadei, chiar ușor mai ridicate în special în zonele deluroase, unde s-au înregistrat valori de 9-10 grade în această dimineață.
Ploile sunt destul de puține, deci avem vreme frumoasă ca aspect în această după-amiază prin partea de nord, de nord-est a teritoriului, unde deja au apărut norii, însă nu vor fi precipitaţii semnificative. Se vor semnala doar pe alocuri, nu însemnate cantitativ.
Și în zona Capitalei, avem o vreme în general frumoasă, cu temperaturi mai ridicate decât în mod normal la această dată, peste 20 până spre 23-24 de grade Celsius până la mijlocul acestei săptămâni.
Alina Şerban, ANM: "Prima jumătate de noiembrie mai caldă decât normalul perioadei"
Apoi, se mai răcește puțin, astfel încât temperaturile maxime se vor situa în jurul a 20 de grade. Soarele va fi prezent multă vreme din zi.
În zonele de munte, vreme frumoasă, temperaturi plăcute, de 15-16 grade pe Valea Prahovei, de exemplu, în Sinaia, în Bușteni, fără precipitații, atât astăzi cât și în zilele următoare.
Pe litoral la fel, vreme frumoasă, aspect plăcut, temperaturi destul de ridicate în aer, de 18-20 de grade.
Dacă privim la o perspectivă meteorologică asupra acestei luni, putem spune că prima jumătate a lui noiembrie va fi cu vreme mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă, iar în a doua jumătate a lunii abia se mai răcește și vom ajunge la valori normale pentru această perioadă", a spus Alina Şerban, meteorolog ANM, duminică, la Antena 3 CNN.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.