Ploi, vânt puternic şi vreme rece în toată ţara

Ploi, vânt puternic şi vreme rece în toată ţara

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteorologică de vreme rece, ploi moderate cantitativ și intensificări ale vântului pentru sudul și sud-estul țării, valabilă de duminică seara și până marți dimineața.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 16 aprilie, ora 22:00 — 18 aprilie, ora 10:00, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei temporar va ploua, iar cantitățile de apă vor depăși local 15 — 20 de litri/metrul pătrat și, izolat, 30 de litril/metrul pătrat.

În Carpații Meridionali și de Curbură, îndeosebi la altitudini de peste 1.500 de metri, vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.

De asemenea, în regiunile extracarpatice vremea se va răci accentuat, devenind rece pentru această dată, iar vântul se va intensifica treptat, cu precădere în sud-est, unde rafalele vor depăși 50 — 55 kilometri/oră.

Stirea anterioara

Doi cunoscuți botoșăneni premiați la „Gala Celebrităților 2017”

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.