Se schimbă rovinieta, de la 1 octombrie 2026. Cât vom avea de plată
Modificări importante în ajutorul de stat pentru fermierii români. Ce vor primi crescătorii de porci și de vite
Parlamentul României a adoptat modificările aduse legislaţiei privind schemele de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectorul suin şi din sectorul bovin, în anul 2026, în contextul crizei din Orientul Mijlociu.
În acest sens, pentru sectorul suin, persoanele juridice constituite potrivit Legii nr. 31/1990 a societăţilor comerciale, sunt incluse explicit în categoria beneficiarilor şi vor putea depune cererile în termen de zece zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a noii legi, a anunţat Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), potrivit Agerpres.
Ulterior, după publicarea actului normativ în Monitorul Oficial al României, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va comunica informaţiile detaliate privind noua perioadă de depunere a cererilor, inclusiv termenul şi modalitatea de depunere.
Potrivit sursei citate, în cazul crescătorilor de bovine se reglementează două norme de interpretare. Astfel, se clarifică prin lege că „exploataţia în sectorul zootehnic" a unei persoane fizice/juridice cuprinde toate amenajările, construcţiile sau spaţiile în aer liber unde animalele sunt deţinute sau manipulate permanent ori temporar.
Noile prevederi simplifică accesul fermierilor la sprijin
Totodată, se stipulează că prin noţiunea „utilizatorii Sistemului naţional de identificare şi înregistrare a animalelor" (SNIIA) se înţelege şi APIA, eliminând în acest fel obligativitatea fermierilor de a purta documente justificative între instituţii, iar verificările se vor face direct pe baza schimburilor de date.
Noile prevederi simplifică accesul fermierilor la sprijin şi elimină situaţiile în care cererile ar putea fi respinse ca urmare a unor interpretări restrictive, precizează ministerul de resort.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.