Mai sunt două zile până vine VARA iar la munte este zăpadă de 21 de centimetri

Mai sunt două zile până vine VARA iar la munte este zăpadă de 21 de centimetri

Deși mai sunt câteva zile până la începerea lunii iunie, vremea dă semne de întoarcere la iarnă. Astfel, într-o zonă din România a nins, iar stratul de zăpadă depășește 20 de centimetri.

Este vorba despre zona turistică Bâlea Lac, din munţii Făgăraş, unde stratul de zăpadă măsoară 21 de centimetri la peste 2.000 de metri altitudine, infomează meteorologii sibieni.

Persoanele care doresc să se bucure de zăpada din luna mai de la Bâlea pot ajunge la destinație cu maşina pe Transfăgărăşan, până la Bâlea Cascadă, de unde este posibil doar transportul pe cablu.

Frig în aproape toată țara
Vremea rece va lua cu asalt întreaga țară în acest weekend și va aduce ploi în mai multe regiuni.

Sâmbătă va fi instabilă pe parcursul zilei. Vor fi averse, descărcări electrice și grindină în regiunile nordice și nord-estice, iar după-amiaza și seara și în restul țării. Cantitățile de apă vor depăși 15 l/mp, iar izolat 30 l/mp.

De asemenea, vântul va sufla cu 55…60 km/h în Moldova și pe creste, dar va avea intensificări și în timpul ploilor. Temperaturile vor urca până la 23 de grade Celsius în sud-vestul țării.

Bucureștenii vor avea parte din nou de perioade cu instabilitate atmosferică mai ales după orele amiezii. Ploi cu tunete, fulgere, vânt puternic și chiar grindină se vor abate asupra Capitalei.

Stirea anterioara

Modificări importante în sistemul medical. Ce se întâmplă cu cardul de sănătate?

Stirea Urmatoare

166 de locuri disponibile pentru admiterea la instituții militare de învățământ care școlarizează personal pentru nevoile MAI

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.