MAI înființează o poliție specială pentru școli. Ce rol va avea aceasta

MAI înființează o poliție specială pentru școli. Ce rol va avea aceasta

Ministerul Afacerilor Interne a anunțat, marți, în cadrul unei conferințe de presă susținute la sediul MAI, înființarea unei noi structuri în cadrul Poliţiei Române care se va ocupa de prevenirea şi combaterea delincvenţei juvenile în școli.

Secretarul de stat în cadrul MAI, Bogdan Despescu, a anunțat că ministrul Vela a luat decizia înființării unei structuri distincte în cadrul Poliției Române care va consolida parteneriatul MAI – școală – autorități locale în vederea dezvoltării unui proces educațional anti-infracțional și anti-victimal.

Prin această inițiativă, potrivit reprezentanților MAI, va exista o prezență mult mai mare și mai activă a polițiștilor în mediul școlar, respectiv în procesul educațional.

„Structura nouă formată, ‘Poliția, siguranță școlară’ va acorda o mai mare importanță activităților și măsurilor preventive, concentrându-se pe identificarea factorilor generatori și eliminarea din timp a potențialelor riscuri, în principal, pentru prevenirea consumului de droguri, traficului de persoane și violenței juvenile” spune Bogdan Despescu

„Poliția, siguranță școlară” va funcționa odată cu începerea anului școlar atât la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române cât și la nivelul Inspectoratelor Județene de Poliție, respectiv la nivelul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.

Cele mai importante declarații ale secretarului de stat Bogdan Despescu:
A fost elaborat un nou plan național de acțiune pentru creșterea siguranței elevilor și profesorilor și pentru prevenirea violenței juvenile.
Se înființează o structură distinctă în Poliția Română, pentru consolidarea parteneriatului MAI – școală – autorități locale. Practic, va fi o prezență mai mare a polițiștilor în procesul educațional.
Structura Siguranță Școlară se va concentra pe găsirea factorilor generatori și eliminarea riscurilor în principal pentru violența juvenilă și consumul de droguri.
Structura va fi înființată prin ordin de ministru, prin suplimentarea posturilor alocate cu 266 de funcții. 
Va fi o prezență mult mai mare și mai activă a polițiștilor în mediul școlar.
Va funcționa odată cu începerea anului școlar, atât la nivelul IGPR, cât și la nivelul inspectoratelor județene și la nivelul Poliției Capitalei.

Stirea anterioara

Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Botoșani organizează Concursul local de proiecte de tineret

Stirea Urmatoare

Pentru al doilea an consecutiv luptătorii U20 de la Liceul Sportiv Botoșani sunt lideri incontestabili la nivel național

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.