Klaus Iohannis tocmai a semnat legea. Cine scapă de impozitul la stat, ce salariu trebuie să aibă

Klaus Iohannis tocmai a semnat legea. Cine scapă de impozitul la stat, ce salariu trebuie să aibă

Deși vor beneficia de aceleași drepturi, pensia nu le va fi afectată, iar accesul la serviciile medicale de stat va rămâne gratuit, aproximativ 300.000 de salariați români vor fi scutiți de impozit pe venit și contribuție la sănătate.

Klaus Iohannis a promulgat legea prin care aproximativ 300.000 de salariați din domeniul agriculturii și industriei alimentare nu vor mai plăti impozit pe venit în România. În plus, vor scăpa și de contribuția la sănătate, deși vor rămâne în continuare asigurați. Opțional, nici la Pilonul II de pensii nu mai trebuie să cotizeze.

Scutirea promulgată de președintele României se aplică angajaților cu venituri între 3000 și 30.000 de lei. Dintr-un punct de vedere, efortul legislativ nu este nici pe departe o premieră. Vorbim de același model aplicat în construcții, excepția fiind dată de referința la contribuțiile opționale pentru Pilonul II.

După publicarea în Monitorul Oficial, noua lege ar trebui să-și facă simțite efectele începând cu luna iunie 2022. Ca exemple de calcul, că acestea sunt cele mai importante, în cazul unui salariu brut de 3000 de lei, un angajat va luat 2362 lei în mână. Cineva care este șef la o fabrică din sectorul alimentar, în funcție de localitatea în care își desfășoară activitatea, poate ajunge și la un salariu brut de maxim 30.000 de lei. În cazul lui, modificarea legislativă ar trebui să-i aducă un venit de 23.625 lei net. Ca referință, cineva care nu lucrează în construcții sau în industria alimentară cu același salariu primește în mână doar 17.550 de lei.

Una peste alta, astfel de măsuri ar trebui să rezolve deficitul de forță de muncă din industria alimentară și să aducă un număr mare de experți din diverse domenii în acest spațiu. Până și un contabil foarte bun va ajunge să opteze pentru un post în industria alimentară, unde va avea un venit net mai mare, chiar dacă salariul brut rămâne neschimbat.

„Subiectul ăsta ar trebui discutat într-un cadru mult mai extins, apropo de ce vrem să facem cu zona taxării muncii pentru că am creat nenumărate excepții. Rămân din ce în ce mai puțini angajați în sistemul de bază al taxării”, a declarat, recent, Dan Manolescu, președintele Camerei Consultanților Fiscali, într-o conferință de presă.

Stirea anterioara

Când devin periculoase semințele de floarea soarelui

Stirea Urmatoare

Bărbat înjunghiat într-un restaurant, după ce a încercat să calmeze un tânăr din Botoșani respins la angajare

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.