Începem săptămâna cu vreme răcoroasă în toată ţara

Începem săptămâna cu vreme răcoroasă în toată ţara

Aerul rece va acoperi regiunile vestice şi nord-vestice ale ţării, unde vremea se va menţine răcoroasă, chiar rece pentru un miez de lună a lui cuptor. Dar aerul rece vine şi cu nori grei, nu numai cu temperaturi de 23-24 de grade. În schimb, în est şi sud-est, soarele şi aerul mai cald vor readuce maxime de 33, poate chiar 34 de grade. Dar, pentru că ţara noastră se află la intersecţia acestor mase de aer, vom avea parte de instabilitate atmosferică serioasă.

Luni vremea continuă să împartă ţara în două. Jumătatea de vest are parte de maxime blânde, şi de numai 21-22 de grade în Dealurile de Vest, dar şi de ploi în averse, de fulgere, tunete şi vânt în rafale, ba chiar şi grindină. În cealaltă jumătate, cea de răsărit, vremea e însorită în general, iar maximele cresc până la 33-34 de grade în Câmpia Bărăganului.

Ploile nu ne părăsesc nici marţi. Doar prin sud-estul ţării vor fi mai puţine, unde şi aerul tropical insistă şi aduce valori termice deja mari, de 33-34 de grade. În zonele în care însă norii trenează şi lasă ploi, cu descărcări electrice şi vânt, maximele încă mai rămân la 22-23 de grade.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Exercițiu de amploare a pompierilor din Botoșani, Dorohoi și Săveni. Misiuni de salvare în cazul unor incendii

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.