Ieșire de imagine a Președintelui. După 15 mai vom putea circula liber. Purtarea măștii va fi obligatorie

Ieșire de imagine a Președintelui. După 15 mai vom putea circula liber. Purtarea măștii va fi obligatorie

Președintele a anunțat că după data de 15 mai, vom putea circula liberi. De asemenea toată lumea va fi obligată să poarte măști de protecție în spațiile publice închise, dar și în transportul public în comun.

„Dragi români, așa vom arăta după 15 mai în spațiile publice închise și atunci când folosim transportul public în comun. Ca să ne auzim mai bine, voi da jos masca.

Am avut astăzi o nouă întâlnire cu Premierul Orban și cu un grup de miniștri și consilieri, pentru a începe să detaliem ce am anunțat ieri, așa-numitul plan de relaxare. Este vorba, evident, de relaxarea măsurilor pe care le-am luat pentru protecția populației și, în acest sens, vom avea, în scurt timp, un plan destul de detaliat pe care îl vom prezenta public. Dar am considerat că unele din chestiunile care ne privesc pe toți, vă privesc pe toți, trebuie anunțate din timp, ca să ne pregătim.”, a spus Președintele.

După 15 mai vom purta măști de protecție
„Una dintre aceste măsuri este cea cu masca de protecție. Astfel, am decis astăzi că după data de 15 mai toată lumea va fi obligată să poarte măști de protecție în spațiile publice închise și atunci când folosim transportul public în comun. Această măsură nu este limitată în timp și vom putea să renunțăm la purtarea măștii poate la anul, atunci când această pandemie va fi sub control și nu mai există riscul infectării.”, a zis Iohannis.

După 15 mai vom circula liber!
„O a doua măsură pe care am decis-o este una care cu siguranță va bucura pe foarte mulți români. După data de 15 mai, deci după ce se epuizează actuala stare de urgență, vom renunța la restrângerile care privesc persoane. Deci, nu vom prelungi restricțiile de deplasări individuale. Sau, invers spus, vom putea să ne deplasăm în spații publice fără să trebuiască să declarăm în prealabil unde mergem și de ce mergem. Este vorba despre libertatea de mișcare individuală.

Evident, pentru protecția generală a populației și pentru protecția individuală, multe restrângeri vor rămâne în continuare în vigoare. În acest fel, vor rămâne cu siguranță o vreme – vorbesc după 15 mai – în vigoare interdicțiile pentru adunări publice, pentru manifestări de tot felul.

Vor rămâne și alte interdicții în vigoare, dar aceasta nu va rămâne în vigoare, și mi s-a părut important să vă dau această veste, ca să avem cu toții această perspectivă, după 15 mai.”, a adăugat șeful statului.

Stați în case până la epuizarea stării de urgență! Toate restricțiile în vigoare până la 15 mai
„Până în 15 mai, până când se epuizează actuala stare de urgență, toate restricțiile rămân în vigoare! Repet: până în 15 mai stați acasă! Toate restricțiile rămân în vigoare!

După 15 mai vom putea să ne mișcăm mai liber, însă viața nu va reveni, din păcate, la normalitatea pe care am cunoscut-o înaintea acestei pandemii.

Vom avea un plan de relaxare în pași, vom stabili exact care activitate când poate să înceapă.”, spune Klaus Iohannis.

Plan pentru revenirea elevilor la școală
„O activitate extrem de importantă este activitatea școlară și chiar în această după-amiază voi avea o întâlnire cu conducerea Ministerului Educației pentru a începe să elaborăm un plan concret pentru revenirea elevilor la școală. Cum va arăta acest plan va fi prezentat public în momentul în care este elaborat cu toate detaliile aferente.”, a punctat președintele.

Revenirea activității economice în România
„În paralel, se lucrează la o analiză și la un plan care va prevedea exact cum se va reveni în activitatea economică, în special în zonele care au fost puternic restricționate, de exemplu zona comercială. Să nu ne imaginăm că totul revine la normal în 15 mai.

Unele restricții vor dispărea, multe altele, din păcate, vor rămâne în picioare și, pas cu pas, după un calendar care ține, evident, și de evoluția cazurilor de COVID-19, vom încerca să intrăm în ceea ce se numește „într-o nouă normalitate”, fiindcă, din păcate, specialiștii, experții, medicii ne spun că virusul nu va dispărea.

Deci, va trebui să găsim o modalitate de trăi cu acest virus, cu această epidemie. Asta înseamnă, în traducere liberă că, pe măsură ce interdicțiile impuse de autorități vor fi luate înapoi, răspunderea fiecăruia dintre noi va deveni mai mare.

Răspunderea fiecăruia va deveni mai mare pentru toți, în mod special însă pentru categoriile vulnerabile. Cei mai în vârstă, cei cu alte afecțiuni vor trebui să aibă mult, mult mai multă grijă de ei și noi va trebui să avem mai multă grijă cum interacționăm cu persoanele care sunt mai expuse riscului de infectare.

Pe parcurs, cum vom avea noi date, vom comunica public acest lucru”, a zis Iohannis.

Stirea anterioara

Amenzi usturătoare pentru nerespectarea Ordonanţei Militare în județul Botoșani

Stirea Urmatoare

Botoșăneanul dat dispărut găsit în pușcărie

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.