E obligatoriu de la 1 ianuarie! Lege pentru toți românii. Amenzile sunt uriașe

E obligatoriu de la 1 ianuarie! Lege pentru toți românii. Amenzile sunt uriașe

O nouă lege extrem de importantă a intrat în vigoare în România de la 1 ianuarie. Trebuie să ne schimbăm comportamentul radical pentru a nu primi amenzi usturătoare. Directiva a venit de la Uniunea Europeană și este obligatorie. Mare atenție!

Legea compostului a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2021. Toţi românii sunt obligaţi să colecteze separat resturile alimentare şi vegetale. dacă nu vom respecta legea, riscăm să plătim amenzi uriaşe. Mai mult, România poate fi sancţionată de UE, cu peste 200.000 de euro pe zi.

Amenzi usturătoare de la 1 ianuarie
Două asociaţii de mediu, GreenPoint Management şi Asociaţia Act for Tomorrow, au realizat o sinteză a legii compostului, explicând în ce constă această lege, care sunt obligaţiile consumatorilor şi autorităţilor publice, dar şi ce impact va avea aceasta asupra vieţii de zi cu zi, asupra obiceiurilor şi asupra mediului înconjurător.

Procesul de compostare implică fermentarea lentă a deşeurilor biodegradabile, în urma căruia acestea se transformă în îngrăşământ natural pentru soluri. Deşeurile biodegradabile reprezintă deşeurile provenite din grădini şi parcuri, deşeurile alimentare sau cele provenite din bucătăriile gospodăriilor private, din birouri, cantine, restaurante sau magazinele de vânzare cu amănuntul. Aproape orice provine din sol poate fi compostat.

Este vorba și de capete de castravete, cotoare de mere, coji de fructe, legume sau ouă sau orice resturi de resturi alimentare sau vegetale. Compostarea este o modalitate excelentă de a reduce risipa de alimente şi contribuţia la emisiile de gaze cu efect de seră.

Autorităţile administraţiei publice locale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, respectiv asociaţiile de dezvoltare intercomunitară ale acestora, trebuie să implementeze sistemul de colectare separată a deşeurilor biodegradabile.

Colectare a deșeurilor din ușă în ușă
Acestea trebuie să extindă colectarea separată din uşă în uşă a biodeşeurilor în mediul urban, dublată de implementarea schemei plăteşti pentru cât arunci şi să încurajeze compostarea individuală în gospodăriile din mediul rural.

Sistemele de compostare pot oferi oportunităţi financiare şi pot crea locuri de muncă aducând un plus pentru economie. În acelaşi timp, autorităţilor administraţiilor publice locale le revinde şi obligaţia de asigura informarea cetăţenilor prin mijloace adecvate. Primăriile trebuie să pună la dispoziţia oamenilor pubele speciale, iar firmele de salubrizare vor prelua aceste resturi pentru a fi tranformate, ulterior, în compost pentru agricultură.

Oamenii vor fi obligaţi să colecteze separat deşeurile biodegradabile, precum fructele şi legumele alterate, aşa cum se întâmplă acum, în unele locuri, cu deşeurile reciclabile. Majoritatea resturilor alimentare generate zilnic în fiecare familie: fructe, legume, coji de cartofi şi de ouă, dar şi cenuşă şi rumeguş pentru cei care locuiesc la case vor fi colectate. Toate vor fi depozitate într-un recipient separat, folosit mai târziu pentru compost.

Amenzile sunt usturătoare
Cei care nu respectă legea pot fi amendaţi cu sume cuprinse între 400 şi 800 de lei, iar firmele cu până la 20.000 lei. Pentru autorităţile responsabile, amenzile se pot încadra între 5.000 şi 15.000 de lei, iar pentru nerespectarea normelor tehnice, contravenţiile pot ajunge şi la 30.000 lei.

Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor menţionate se fac de către personalul împuternicit din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu. De asemenea, în lipsa unei infrastructuri de colectare, ţara noastră riscă sancţiuni de peste 200.000 de euro pe zi din partea Uniunii Europene.

Stirea anterioara

Dan Șlincu, deputat PSD: „Guvernarea PNL trebuie să aloce fonduri pentru asfaltarea DN29A Dorohoi-Suceava”

Stirea Urmatoare

Manu, Laur și Ionuț sunt eroii zilei! Cei trei polițiști care l-au găsit pe Aryan în pădure

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.