Declaraţia unică de venit va fi modificată. Milioane de români trebuie să îşi declare şi aceste venituri în 2020

Declaraţia unică de venit va fi modificată. Milioane de români trebuie să îşi declare şi aceste venituri în 2020

Declarația unică intră deja în al treilea an de "existență fiscală" și este folosită, în principal, de persoanele fizice autorizate (PFA), de cei care obțin venituri din profesii liberale, chirii sau dividende.

Formularul fiscal se depune pentru estimarea veniturilor pe 2020 până la jumătatea lui martie, chiar și la ghișeu. Prin acesta, contribuabilul declară cât câștigă și cât are de plătit la stat ca impozit și contribuții sociale.

Declaraţia unică va fi modificată şi va include veniturile din tranzacţionarea criptomonedelor, iar depunerea ei se va face până pe data de 16 martie, a declarat marţi Corina Mîndoium, Partener Asociat, Departamentul Impozit pe Venit şi Contribuţii Sociale, EY România.

„Suntem în al treilea an de declarare a veniturilor prin prisma unui formular consolidat care a suferit de-a lungul acestor ani modificări mai mult de format. Va suferi modificări şi, în curând, veniturile din tranzacţionarea criptomonedelor vor trebui declarate prin prisma acestui formular. Restul modificărilor sunt mai mult de formă, nimic material. Ce vreau să reţineţi vizavi de declaraţia unică este că termenul de depunere a formularului este 16 martie 2020. Nu avem nicio informaţie cu privire la prelungirea termenului aşa cum s-a întâmplat în anii precedenţi. Data de 16 martie 2020 este şi termen de plată a impozitului pe venit pentru anul 2019 şi a contribuţiei sociale de sănătate sau a contribuţiei la pensie pentru anul 2019. De vreo doi ani nu mai avem decizie de impunere. Deci vă rog frumos nu aşteptaţi deciziile prin poştă pentru că nu o să vină", a spus Corina Mîndoiu.

Reprezentanţii firmei de consultanţă le recomandă contribuabililor să nu aştepte până 16 martie depunerea declaraţiei pentru că există riscul ca Spaţiul Privat Virtual să se blocheze, notează agerpres.ro.

1. Pentru ce se depune declarația unică
Formularul fiscal se folosește anul acesta atât pentru estimarea veniturilor pe 2020, în scopul stabilirii impozitelor și eventualelor contribuții sociale la pensii (CAS) și sănătate (CASS). Până pe 15 martie 2020, se poate definitiva și declarația pe 2019.

Același formular e folosit și pentru asigurarea voluntară la sănătate, pentru plata contribuțiilor la sănătate. Dovada depunerii declarației e necesară apoi încheierii contractului de asigurare voluntară la sănătate.

2. Ce venituri sunt vizate de declarația unică?
Veniturile din activități independente, drepturi de proprietate intelectuală, cedarea folosinței bunurilor (chirii), activități agricole impuse în sistem real, silvicultură, piscicultură, veniturile din investiții, alte venituri, cu excepția celor ce obțin venituri pentru care impozitul și contribuțiile sunt reținute la sursă, de către plătitorul de venit. Și veniturile obținute în anul precedent în străinătate sunt declarate prin acest formular.

3. Care e termenul-limită?
Declarația se depune până la 15 martie pentru veniturile estimate pe 2020. Termenul nu este însă pentru plățile aferente anului 2020, dar e relevant pentru declarația pe 2019 - e limita până la care trebuie plătite impozitul și contribuțiile pe 2019.

De reținut pentru cei care încep să obțină venituri dincolo de acest termen, în 2020, nu trebuie să aștepte prea mult pentru depunerea declarației: ei sunt obligați, conform Codului fiscal, să depună declarația în 30 de zile de la data producerii evenimentului aducător de venituri (de exemplu, în cazul celor care încheie un contract de închiriere a locuinței, declarația trebuie depusă în 30 de zile de la încheierea lui).

4. Unde se depune declarația?
La ghișeu sau online, prin Spațiul Privat Virtual (SPV) ori pe e-guvernare.ro, cu semnătura electronică calificată. Rămâne valabilă și în 2020 depunerea declarației la ghișeu, neexistând nicio propunere până la acest moment de scoatere a acestei posibilități.â

5. Care sunt riscurile nedepunerii declarației?
Codul fiscal prevede o amendă contravențională între 50 și 500 de lei pentru cei care uită să respecte termenul-limită de depunere a declarației. Partea bună e că se poate plăti la jumătate în 15 zile (mai exact, 25 de lei).

Nedepunerea declarației pe 2020, deși se obțin venituri, în contextul în care a mai fost depusă în 2018/2019, poate să semnaleze Fiscului că e cazul unei impuneri din oficiu.

Notă: Cei care își desființează PFA-urile ar trebui să semnaleze încetarea activității prin declarația unică.

6. Cum se fac rectificări pe această declarație?
Se pot face rectificări oricând și oricâte, potrivit Codului fiscal. Se folosește același formular, dar bifând căsuța corespunzătoare pentru a marca faptul că e vorba de o rectificare. Venitul estimat se poate corecta până la termenul de plată a impozitului datorat, respectiv până la data de 15 martie a anului următor celui de impunere.

Important! Suspendarea activității unei PFA sau încetarea acesteia în decursul anului fiscal presupune anunțarea Fiscului despre acest lucru, chestiune care se reflectă printr-o nouă depunere a declarației unice.

7. Ce, cum și unde se plătește?
Pentru veniturile estimate pentru 2020 se datorează impozitul pe venit de 10% și, eventual, contribuțiile sociale la pensii (25%) și sănătate (10%), dacă și numai dacă veniturile nete depășesc cel puțin 12 salarii minime brute. Contribuabilul poate alege să plătească aceste contribuții și dacă are venituri sub plafon.

Se pot face plăți pentru anul 2020 până la 15 martie 2021, în mai multe tranșe chiar. Plățile se pot face în numerar, la unitățile Trezoreriei, prin card bancar, la Trezorerie, online, prin ghișeul.ro, prin mandat poștal ori prin virament bancar (IBAN-urile pentru plăți).

8. Fără bonificații
Nu sunt prevăzute niciun fel de reduceri de taxe pentru cei care plătesc până la anumite date sau pentru cei care depun declarația online, așa cum au fost pentru declarația pe 2018.

9. Se mai emit decizii de impunere?
Deși declarația unică este în centrul unui sistem de autoimpunere - contribuabilul declară cât face și își calculează singur ce are de plătit - decizii de impunere ar mai putea fi primite de contribuabilii care au depus declarația unică și până acum sau trebuiau să o depună.

De ce? În 2019, Fiscul a venit cu două proceduri ce vizează PFA-urile care evită să plătească impozitul și/sau contribuțiile. Procedurile vizează veniturile începând din 2018. Una dintre proceduri se referă la persoanele care n-au depus deloc declarația unică și despre care reprezentanții ANAF află că au obținut venituri sau că e posibil să fi obținut venituri și permite impunerea din oficiu pe impozitul pe venit. Iar cealaltă se referă la persoanele care, deși au depus declarația unică, au precizat că nu vor datora CAS și CASS și, ulterior, au depășit pragul de venituri ce obligă la plata contribuțiilor, dar n-au plătit ce aveau de plătit.

10. Fiscul ar putea veni în control în legătură cu declarațiile pe anii anteriori
Fiscaliștii sunt convinși că Fiscul ar putea veni în control la persoanele fizice exact ca la firme, având în vedere sistemul declarației unice. Cine și-a declarat lucrurile la zi și a plătit tot ce avea de plătit nu ar trebui să-și facă probleme, dar fiscaliștii recomandă păstrarea unor documente care să permită autorităților să verifice raportarea corectă. Înainte să se facă o verificare a situației fiscale personale, Fiscul este obligat să trimită un aviz de verificare.

Stirea anterioara

Magazin de echipamente de schi! Vă așteptăm în orice perioadă!

Stirea Urmatoare

PNL Botoșani: „Domnilor de la PSD, încetați să vă mai asumați reușitele primarilor!”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.