Cum a păcălit o prostituată autorităţile? „De mai bine de doi ani amenzile vin la Primărie”

Cum a păcălit o prostituată autorităţile? „De mai bine de doi ani amenzile vin la Primărie”

Primăria Boroșneu Mare, judeţul Covasna ar putea fi mai bogată cu mai bine de 30.000 de lei, dacă o prostituată cu domiciliul fictiv în comună și-ar plăti amenzile.

Primarul comunei, Szőcs Levente, a declarat că datoriile localnicilor la bugetul local sunt destul de mari, iar fruntașă este o prostituată din Brașov, pe care nu o cunoaște nimeni dar care a obținut carte de identitate în Boroșneu Mare, scrie newsb.ro.

"De mai bine de doi ani vin amenzile pentru prostituție la Primărie, însă nu am reușit să o găsim pe cea pe numele căreia vin. Polițiștii brașoveni o amendează, însă nimeni nu se gândește că noi nu avem cum să încasăm acești bani", a explicat primarul pentru Observatorul de Covasna.

Potrivit acestuia, femeia a reușit să păcălească autoritățile și să-și facă o carte de identitate la un domiciliu inexistent din Boroșneu Mare.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Acțiune a polițiștilor din Dorohoi, pentru siguranța cetățenilor. Haine și țigarete Duty Free confiscate - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.