Câştigătorul-fantomă la loto 6 din 49 explică de ce nu şi-a revendicat premiul

Câştigătorul-fantomă la loto 6 din 49 explică de ce nu şi-a revendicat premiul

„Am ţinut în mine trei luni de zile ca să nu râdă lumea de mine. Nu dormeam noaptea. Nu aveam ce să revendic, deşi ştiam că am câştigat", spune cel mai ghinionist român din istoria Loteriei.

Un fost consilier al Loteriei Române afirmă că unul dintre cei doi câştigători ai marelui premiu la Loto 6/49 din 30 decembrie 2015 ar fi fost inventat pentru ca şefii instituţiei să bifeze profitul. Imediat după lansarea acuzaţiei, a apărut public şi al doilea „milionar" care susţine că a rupt biletul câştigător dintr-o neatenţie teribilă.

Una dintre cele mai neobişnuite situaţii din istoria Loteriei Române are ca punct de pornire o tragere specială la Loto 6/49 care a avut loc pe 30 decembrie 2015.

În urma extragerii bilelor din urnă, s-a stabilit că premiul cel mare, în valoare totală de peste 7 milioane de euro, va fi împărţit de doi câştigători care au reuşit să bifeze aceleaşi şase numere norocoase.

Un premiu a fost revendicat, al doilea câştigător nu s-a prezentat să-şi încaseze banii. Este vorba despre un bărbat de 57 de ani din Găeşti, care se numeşte Marin Grigore, este strugar de meserie şi este localnic din Găeşti, potrivit Adevarul.ro.

Bărbatul spune că s-a deconspirat pentru a apăra onoarea Loteriei. Varianta lui este că, dintr-o neatenţie teribilă, a consultat numerele câştigătoare greşite ulterior tragerii loto.
 
„Eu, când m-am dus să verific numerele, auzind că au câştigat două persoane din Găeşti, m-am uitat pe geamul de la agenţie şi am văzut o combinaţie care am crezut eu că e câştigătoare, dar nu era cea corectă. Numerele câştigătoare erau afişate mai jos în geam. Atunci, m-am supărat în sinea mea, am rupt biletele şi le-am aruncat. Jucasem trei variante. Abia după vreo trei zile, mi-am dat seama că am bifat şi eu acele numere“, spune bărbatul, conform sursei citate.

Marin Grigore mai spune că a tăcut fiindcă i-a fost ruşine. „Am ţinut în mine trei luni de zile ca să nu râdă lumea de mine. Nu dormeam noaptea. Nu aveam ce să revendic, deşi ştiam că am câştigat. Am auzit că cineva a spus că nu au existat doi câştigători. Doamne, cum să nu fie!? Biletul a existat, dar nu mai e. Mă deranjează că se speculează tot felul de lucruri. Loteria a dat banii de fiecare dată. Că sunt fraier că am pierdut biletul nu e vina lor, e vina mea“, a comentat Marin.

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Exercițiu de amploare a pompierilor din Botoșani, Dorohoi și Săveni. Misiuni de salvare în cazul unor incendii

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.