ANUNȚUL ministrului Sănătății! Alegerile locale ar putea avea loc în DOUĂ zile din cauza epidemiei de coronavirus

ANUNȚUL ministrului Sănătății! Alegerile locale ar putea avea loc în DOUĂ zile din cauza epidemiei de coronavirus

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, susține că nu există motive pentru amânarea alegerilor locale din 27 septembrie, chiar dacă în România crește numărul  de infectări cu noul coronavirus. Acesta a declarat, luni, că Guvernul analizează și posibilitatea organizării alegerilor locale în două zile din cauza epidemiei de COVID-19.

„În acest moment, nu văd un motiv să nu putem organiza alegerile și, ce e mai important, să nu înceapă un an școlar, dar va începe cu anumite precauții, iar alegerile se vor desfășura cu anumite precauții, într-un context pandemic cu o transmitre comunitară”, a declarat, luni seară, ministrul Sănătății, la un post TV.

„Avem scenarii și pentru accelerarea numărului de cazuri, dar și pentru o conduită normală dacă se respectă regulile și în două trei săptămâni să vedem o cădere a acestei pante”, a mai spus Nelu Tătaru.

Ministrul Sanatatii, Nelu Tataru, a declarat luni ca guvernul ia in calcul posibilitatea ca alegerile locale sa se desfasoare pe parcursul a doua zile. Scopul organizării scrutinului local în două zile este de a scădea afluxul alegătorilor la urne, în condițiile sanitare impuse de epidemia de COVID-19.

Alegerile locale s-ar putea desfășura timp de două zile astfel încât secțiile de votare să nu se aglomereze și să poată fi respectate regulile de protecție.

„În ceea ce privește alegerile, să fie mai multe zile, ca să putem pe zile să avem un aflux de populație. (...) Acum avem acest scenariu ca pe 27 septembrie să se desfășoare alegerile locale, precaut și cu respectarea distanțării fizice”, a precizat, luni seară, Nelu Tătaru.

În funcție de evoluția focarelor în anumite județe, ministrul Sănătății a mai spus că se va analiza și decalarea cu o săptămână a zilei alegerilor.

Data alegerilor locale a fost stabilita de Parlament pentru 27 septembrie. Legea a fost deja promulgată și de președintele Klaus Iohannis.

De luni, 20 iulie, partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţele politice, alianţele electorale şi candidaţii independenţi pot începe strângerea de semnături pentru susținerea candidaturilor pentru consilii locale, consilii judeţene, primari, preşedinţi ai consiliilor judeţene, Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi primarul general al Capitalei.

Stirea anterioara

Veşti bune! Se măreşte indemnizaţia de concediu medical

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.