Anunț al ministrului de Interne, cu privire la Sărbătorile Pascale „Poliția va avea în teren 415 radare”

Anunț al ministrului de Interne, cu privire la Sărbătorile Pascale „Poliția va avea în teren 415 radare”

Ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, a anunțat joi într-o videoconferință cu prefecții și șefii structurilor teritoriale ale MAI, măsurile dispuse cu ocazia Sărbătorilor Pascale. Potrivit acestuia, peste 36.000 de angajați ai ministerului au fost mobilizați în perioada Paștelui.

„Începând de mâine și până luni inclusiv, vor fi la datorie zilnic peste 36.000 de polițiști, polițiști de frontieră, jandarmi, pompieri și lucrători din alte structuri ale MAI, care vor avea ca misiune asigurarea climatului de normalitate și siguranță în toată țara", a spus Oprea.

Conform ministrului, aproape 11.000 de polițiști vor acționa, la nivel național, suplimentar față de dispozitivul curent. „Poliția Română va avea în teren 415 radare. În parteneriat cu Polițiile din Ungaria și Bulgaria, vor avea loc acțiuni în oglindă, de monitorizare a traficului rutier pe drumurile care fac legătura cu punctele de trecere a frontierei. Pentru a sprijini misiunile Poliției am dispus ca un elicopter al Inspectoratului General de Aviație să desfășoare misiuni de supraveghere a traficului rutier pe cele mai aglomerate rute", a anunțat ministrul.

Efectivele de jandarmi vor fi suplimentate, ajungând la o medie zilnică de peste 6.000 de jandarmi în misiune. „Jandarmeria va asigura măsurile de ordine publică, acționând în principal în preajma bisericilor, mănăstirilor, acolo unde se vor desfășura manifestări religioase, dar și în zone cu potențial criminogen ridicat. În stațiunile montane și pe traseele turistice avem mobilizați 259 jandarmi montani care, alături de serviciile Salvamont, sunt pregătiți să intervină. Pentru următoarele zile am suplimentat și forțele Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. Zilnic vor fi la datorie peste 4.100 de pompieri", a declarat Oprea. Sursa: cotidianul.ro

Stirea anterioara

Accident în seara de Înviere la Cătămărăști! Dorohoian supectat de producerea acestuia!

Stirea Urmatoare

Autorități puse în alertă după ce un copil a rămas blocat într-un apartament din Dorohoi. Pompierii au intervenit cu autoscara - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.