ANAF anunță schimbarea procedurilor de control fiscal: Ajungem la acei contribuabili cu riscuri reale și cu riscuri mari

ANAF anunță schimbarea procedurilor de control fiscal: Ajungem la acei contribuabili cu riscuri reale și cu riscuri mari

Agenția Națională de Administrare Fiscală trece printr-o transformare și o parte din schimbări o reprezintă reforma procedurilor de control fiscal. În privința acestor modificări, vor exista discuții între reprezentanții ANAF și cei ai mediului de afaceri.

Procedurile de control fiscal ar putea fi modificate, în contextul digitalizării, astfel încât să fie verificaţi doar acei contribuabili care prezintă risc fiscal ridicat şi real faţă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), iar controlul să fie efectuat de la birou, a afirmat Sia-Nicoleta Jiru, director în cadrul Direcţiei Generale Coordonare Control Fiscal din ANAF.

Se schimbă procedurile de control fiscal
„În acest context al digitalizării, ne-am gândit să reformăm procedurile de control fiscal. Ne gândim ca, în viitor, după ce sistemul de analiză de risc va fi implementat integral – şi acest sistem va permite stabilirea unor riscuri – şi aceste riscuri vor fi transmise – noi să nu mai ajungem la dumneavoastră, doar la acei contribuabili care prezintă risc fiscal ridicat şi real faţă de ANAF. Încercăm să ajungem la acei contribuabili cu riscuri reale şi cu riscuri mari şi, atunci când ajungem la dumneavoastră, să nu mai ajungem la dumneavoastră acasă – verificările să le facem de la noi, de la birou. Cam acesta ar fi viitorul din perspectiva inspecţiei fiscale”, a menţionat Sia-Nicoleta Jiru, adresându-se reprezentanţilor mediului de afaceri prezenţi miercuri la conferinţa „Capitalizare pentru performanţă”.

Ea a subliniat că, în momentul în care ANAF va avea date despre contabilitatea firmei, despre facturi, despre transporturi, va putea comunica online „fără nicio problemă”, iar inspectorii ANAF se vor deplasa la sediul firmei „foarte rar şi numai pentru lucruri de constatare fizică a unor situaţii”.

Totodată, Sia-Nicoleta Jiru a precizat că vor exista discuţii şi întâlniri cu mediul de afaceri vizavi de aceste schimbări de procedură de efectuare a controlului fiscal.

Trei direcții pentru transformarea ANAF
La rândul său, Daniela Teodoru, director general al Direcţiei Generale Coordonare Control Fiscal din cadrul ANAF, a subliniat că instituţia, conform strategiei pentru perioada 2021 – 2024, are ca principal obiectiv transformarea într-o organizaţie inovativă care să răspundă provocărilor mediului extern.

ANAF acţionează pe trei direcţii majore de acţiune, respectiv continuarea parteneriatului cu mediul de afaceri, mediul academic şi adoptarea de soluţii digitale imediate.

În acest moment, ANAF se află în plină reformă de digitalizare, dar şi reformă de schimbare a mentalităţii în ceea ce priveşte controlul fiscal.

„Este un moment istoric pentru ANAF, este ceva ce nu s-a mai făcut până acum din punct de vedere al acestei reforme privind controlul fiscal. Gândirea este reformarea din rădăcină atât a procedurilor, a modului de abordare, dar aşa cum am spus – şi a mentalităţii. Tocmai de aceea, în prima etapă, lucrăm acum la analiza şi pregătirea modificărilor legislative, după care venim cu elaborarea procedurilor – şi apoi cu tot ce înseamnă programe informatice.

De ce vă spunem de digitalizare? Pentru că totul va fi informatizat. Când v-am spus de reformă, de exemplu, în prezent, o inspecţie fiscală poate să dureze 3-6 luni sau mai mult. În acel moment reducem inclusiv durata inspecţiei fiscale – şi aşa cum am spus reducem perioada când inspectorii, echipa, se deplasează sau stau efectiv la contribuabili. Una este să mergi punctual o zi, două , trei, maximum o săptămână să vezi o investiţie sau ceva şi alta să stai la contribuabil aproape un an de zile.”, a menţionat Daniela Teodoru.

Stirea anterioara

Se dau 1.000 de lei de la stat, în fiecare lună! Cine sunt cei care vor beneficia de bani?

Stirea Urmatoare

Pentru al doilea an consecutiv luptătorii U20 de la Liceul Sportiv Botoșani sunt lideri incontestabili la nivel național

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.