Oana Cuzino a învățat meserie pe Salvare și la camera de gardă: „Ajutam pacienții cu ce puteam”

Oana Cuzino a învățat meserie pe Salvare și la camera de gardă: „Ajutam pacienții cu ce puteam”

Oana Cuzino îmbină de 18 ani medicina cu televiziunea. La bază medic geriatru, vedeta este și gazda emisiunii "Ce se întâmplă, doctore?" de la Pro TV, unde vine cu sfaturi utile și soluții pentru diverse probleme de sănătate. În exclusivitate pentru Libertatea, prezentatoarea TV ne-a povestit despre începuturile ei în această profesie.

Deși nu provine dintr-o familie de medici, Oana a descoperit că are o afinitate pentru domeniul medical încă din școala generală. Încurajată de profesori la acea vreme, vedeta a luptat să devină unul dintre oamenii a căror menire este să facă bine semenilor. Ce-i drept, l-a avut ca exemplu pe fratele ei mai mare cu patru ani, care a încurajat-o să își urmeze visul, amândoi alegând același domeniu de activitate.

„La 18 ani eram studentă la medicină și trăgeam din greu pentru note cât mai mari, în condițiile unei concurențe acerbe, fiindcă la Medicină notele de 7 si 8 erau considerate mici. Am reușit să obțin și bursă după anul al treilea”, ne-a povestit vedeta Pro TV.

Pe lângă studiu care îi ocupa majoritatea timpului, Oana Cuzino s-a implicat în numeroase acțiuni, din dorința de a căpăta experiență. „Din păcate, când studiezi medicina nu ai timp pentru alte joburi sau dacă îți faci timp, acestea țin de munca voluntară – așa cum ne ofeream noi serviciile pe Salvare sau la camerele aglomerate de gardă din acele vremuri – unde ajutam pacienții cu ce puteam, dar și învățam enorm”, a declarat, pentru Libertatea, Oana Cuzino.

Prezentatoarea TV îi este recunoscătoare familiei, care i-a asigurat, în vremea studenției, tot confortul financiar pentru a putea să-și definitiveze studiile. „Am avut noroc cu susținerea părinților – tata fiind avocat și mama fizician, au putut să ne susțină pe mine și pe fratele meu ca studenți și apoi rezidenți, în vremuri în care salariile medicilor rezidenți erau simbolice”, a completat ea.

Stirea anterioara

NU UITA! La noapte ROMÂNIA trece la ora de vară!

Stirea Urmatoare

Meteorologii au emis o informare meteo de precipitații slabe, sub formă de ninsoare, în nordul Moldovei

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.