Moga a dat lovitura! A fost nominalizat la Premiile Grammy!

Moga a dat lovitura! A fost nominalizat la Premiile Grammy!

Visul oricărui muzician s-a transformat în realitate pentru Marius Moga: albumul celor de la Maroon 5 "Overexposed", printre ai cărui compozitori se numără şi antrenorul de la "Vocea României", a fost nominalizat la premiile Grammy, la categoria "Best pop vocal album".

Marius Moga a compus pentru albumul "Overexposed" al celor de la Maroon 5 piesa "The man who never lied".

La aceeaşi categorie au mai fost nominalizaţi: Kelly Clarkson - "Stronger", Florence and the Machine - "Ceremonials", fun. - "Some Nights" şi Pink - "The Truth About Love". "Ieri dimineaţă eram acasă şi eram destul de trist că la mine nu a venit Moş Nicolae. Mă şi gândeam: am plecat din Alba-Iulia la 18 ani, am venit în Bucureşti, am plecat în America, unde să mă mai găsească?! Pe seară însă am văzut că Moşul a venit şi la mine: am primit e-mailul care mă anunţa de această nominalizare şi mă invita la premiile Grammy. În cazul în care Maroon 5 va câştiga, toţi compozitorii care au lucrat la acest album vor urca pe scenă, asta e tradiţia", a declarat Marius Moga.

"Această nominalizare înseamnă foarte mult pentru mine. Visul oricărui muzician este să se afle pe listele de la Grammy. Dacă albumul pentru care am lucrat va câştiga premiul, voi continua să compun, dacă nu, voi continua să compun. Mă bucur că am început cu dreptul şi sunt foarte încrezător în şansele mele. Dacă îmi permiteţi, fără lipsă de modestie vă spun că sunt foarte mândru de mine. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dat şansa să pot fi un exemplu pentru toţi compozitorii tineri din România care visează la asta aşa cum am visat şi eu. Se poate!", a adăugat el.

Formaţia Maroon 5 s-a bucurat de mare succes odată cu lansarea albumului de debut - "Songs About Jane", în 2002 -, pentru care a fost recompensată cu un premiu Grammy. Trupa americană a lansat trei albume de studio, care s-au vândut în peste 15 milioane de copii pe plan mondial.

Premiile Grammy, considerate "Oscarurile" muzicale în Statele Unite ale Americii, sunt decernate de The National Academy of Recording Arts and Sciences, care recompensează muzicieni, compozitori, cântăreţi şi trupe în 78 de categorii, în cadrul unei ceremonii maraton.

Decernarea premiilor Grammy 2013 va avea loc pe 10 februarie, în Los Angeles.

Anul trecut, albumul lui Shaggy "Summer in Kingston" a fost nominalizat la premiile Grammy, la categoria "cel mai bun material discografic reggae". Costi Ioniţă s-a numărat printre compozitorii acestui album, semnând piesele "Dame" şi "Fired Up (F..k the Rece$$ion!)".

Pe de altă parte, muzicianul român Damian Drăghici a primit, în 2005, premiul Grammy pentru albumul "Journey To The Sun".

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

AJOFM Botoșani pregătește prima Bursă a locurilor de muncă din anul 2024. Vezi detalii!

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.