Mihaela Rădulescu acum 20 de ani! De la taximetristă în București, la divă de Monaco

Mihaela Rădulescu acum 20 de ani! De la taximetristă în București, la divă de Monaco

Orice diva in devenire viseaza sa devina Mihaela Radulescu. Cariera, familie, bani multi… ce altceva ar putea visa o tanara debutanta?!

Drumul spre diva de astazi nu a fost deloc unul usor nici pentru ea. Sfarsitul anilor ’90, inceputul anilor 2000 au gasit-o in televiziune. Redactorii revistei SPY au reconstituit traseul ei, de la simpla aspiranta la celebritate, la o diva in adevaratul sens al cuvantului.

A prezentat ani la rând una dintre cele mai de succes emisiuni de divertisment, „Duminica în familie”, şi a avut apariţii în multe alte show-uri cu greutate. A fost căsătorită de trei ori, iar din 2008 locuieste la Monaco cu fiul sau, Ayan.

Mihaela, care în prezent nu mai moderează nici o emisiune TV, a debutat pe „sticlă” acum aproape două decenii, în anul 1994, la Tele 7 Abc.

Pana sa ajunga insa in televiziune, a tras din greu pentru a supravietui in Bucuresti. Astfel, primul ei job a fost de taximetrista! Nu a durat insa mult, pentru ca domnisoara de atunci a evoluat si s-a angajat la barul hotelului Intercontinental, iar apoi direct in functia de secretara a primului purtator de cuvant al Guvernului. Sursa: cancan.ro

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Percheziții sub coordonarea procurorilor Parchetului European la sediul AJOFM Botoșani

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.