Gest uluitor făcut de Catena: Ce a apărut în geamul farmaciilor, după moartea Stelei Popescu

Gest uluitor făcut de Catena: Ce a apărut în geamul farmaciilor, după moartea Stelei Popescu

Moartea regretatei artiste, Stela Popescu, a luat prin surprindere marele lanț de farmacii Catena. Actrița împreună cu Alexandru Arșinel deveniseră cu timpul imaginea farmaciilor prin celebrele reclame la „farmacia inimii Catena”.

„Suntem şocaţi, suntem îndureraţi. O iubeam îngrozitor de tare pe Stela, o vom iubi toată viaţa pe Stela, a făcut enorm pentru noi toţi, pentru toţi românii, a creat împreună cu noi un brand Catena extraordinar de puternic. Pentru toate aceste lucruri îi mulţumim din tot sufletul şi suntem alături de familia îndurerată. Cu toată emoţia vă spun, este o tragedie, chiar este o dramă. Un om extraordinar, un om minunat, un om cu calităţi extraordinare, personale şi profesionale, o persoană absolut îngerească, un om cu totul special”, a declarat Otilia Ostrotki, directorul general al agenţiei de publicitate Tonica Grup, care gestionează contul Catena pentru stiripesurse.ro.

Tristul eveniment nu a putut trece neobservat, astfel, reprezentanții Catena i-au adus acesteia un ultim omagiu. Aceștia au pus în vitrinele Catena postere cu imaginea Stelei Popescu, în care adresau un mesaj către toți clienții care au iubit-o pe marea actriță.

„Cu durere în suflet, suntem alături de familia Steluţei noastre. Ne luăm rămas-bun de la Stela Popescu, marea actriţă, care a fost mereu alături de noi. Chiar dacă pare greu, vă îndemnăm să nu fiţi trişti. Stelei Popescu nu i-ar fi plăcut asta”, este mesajul care apare înscris pe posterul pus în vitrina uneia dintre farmaciile Catena

Stirea anterioara

Deputat PSD, rănit grav în accident de motocicletă. Are mâinile şi picioarele rupte!

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.