Cum arată actorii din „Tânăr și neliniștit”, la 46 de ani de la debutul serialului. Au filmat peste 11.000 de episoade

Cum arată actorii din „Tânăr și neliniștit”, la 46 de ani de la debutul serialului. Au filmat peste 11.000 de episoade

Incredibil, dar adevărat! Primul episod al serialului „Tânăr și neliniștit' a fost difuzat pe 26 martie 1973, dar este difuzat și în prezent, ajungând la un număr impresionant de peste 11.000 de episoade. Actorii au îmbătrânit pe micul ecran, odată cu rolurile care i-au consacrat, în cei 46 de ani de la debutul filmărilor. Deși nu mai este difuzat în România, serialul „Tânăr și neliniștit' încă rulează în Statele Unite și a fost prelungit cu încă trei sezoane, până în 2020.

La început, „Tânăr și neliniștit' a prezentat familiile Brooks și Foster, precum și antiteza dintre omul bogat și cel sărac sub forma căreia au fost expuse. Atunci acțiunea s-a mutat asupra rivalității dintre familiile și companiile deținute de John Abbott și Victor Newman. Patriarhul familiei Brooks, publicistul Stuart Brooks, aparținea înaltei societăți, pe când Liz Foster abia putea să facă față facturilor și datoriilor.

Creatorul serialului, William Bell, a fost nevoit să elimine toată distribuția, mai puțin pe Jeanne Cooper (Katherine Chancellor) și Jess Walton(Jill Fenmore), conform wikipedia.org și Bell a mutat conflictul Brooks – Foster, între familiile lui Victor Newman, John Abbott și Paul Williams.

Victor Newman a fost adus de Katherine Chancellor în Genoa City pentru niște afaceri. Mai apoi a întâlnit-o pe Nicole Nikki' Reed. Victor și Nikki s-au îndrăgostit la prima vedere. Victor a divorțat de Julia, actuala lui soție, căsătorindu-se cu Nikki. Cei doi au avut împreună doi copii: Victoria Newman și Nicholas Newman.

Că urmăriţi sau nu îndelungatul serial „Tânăr şi neliniştit', sigur o ştiţi pe actriţa Melody Thomas Scott, cea care i-a dat viaţă personajului 'Nikki Newman' mai bine de 40 de ani. A apărut în 11601 episoade până acum şi a scris istorie cu personajul său, fiind în distribuţia serialului încă de la debut. Actriţa Melody Thomas Scott a îmbătrânit pe micile ecrane, ajungând acum la venerabila vârstă de 62 de ani.

Şi chiar dacă nu mai arată ca la debut, actriţa Melody Scott e în continuare una dintre cele mai frumoase actriţe de seriale TV, bucurându-se încă de o siluetă ca trasă prin inel şi un chip expresiv.

Kristoff St. John, actorul care a jucat rolul lui Neil Winters timp de 1.700 de episoade, a murit în februarie anul acesta, la vârsta de 52 de ani, din cauze încă necunoscute.

Stirea anterioara

Magazin de echipamente de schi! Vă așteptăm în orice perioadă!

Stirea Urmatoare

Manu, Laur și Ionuț sunt eroii zilei! Cei trei polițiști care l-au găsit pe Aryan în pădure

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.