Cosmin Seleși s-a accidentat grav la Asia Express. „O durere pe care n-am simțit-o în viața vieților mele”

Cosmin Seleși s-a accidentat grav la Asia Express. „O durere pe care n-am simțit-o în viața vieților mele”

Concurenții de la Asia Express parcurg, în ediția de luni, ultima etapă a cursei din Sri Lanka către farul din Colombo. Dar oboseala, stresul și efortul susținut își spun cuvântul, mai ales în cazul lui Cosmin Seleși, care s-a accidentat grav la un picior, în timpul unei probe, având nevoie de îngrijiri medicale.

Dar chiar și așa, Cosmin și-a dorit și a încercat să continue cursa, însă totul era deja compromis pentru el. „Te simți neputincios într-o astfel de situație”, a spus Șerban Copoț, despre starea coechipierului său. Totul s-a întâmplat în timpul cursei pentru imunitate, disputată între echipa Seleși-Copoț și Jojo-Ipate.

O simplă probă i-a dat mari bătăi de cap lui Cosmin Seleși, care s-a ales cu o accidentare destul de serioasă. „Am avut impresia că mi-a băgat cineva un cuțit de la genunchi până în fesier. Am crezut că e cârcel. Am tras cu praștia și atunci, mamă, a început să doară. N-am mai putut. Mi s-a tăiat tot. Mă ardea într-un hal. (…) Oribil. Și cald. Și toată lumea în jurul meu. Aveam impresia că n-am aer. Oribil. Oribil! (…) Când apăsa și ajungea la un punct anume, explodam de durere. O durere pe care n-am simțit-o în viața vieților mele”, a mărturisit Cosmin Seleși la Asia Express, emisiune difuzată de Antena 1. Sursa: libertatea.ro

Stirea anterioara

Magazin de echipamente de schi! Vă așteptăm în orice perioadă!

Stirea Urmatoare

Jandarmii botoșăneni vor fi în mijlocul cetățenilor la manifestările de Sf. Gheorghe

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.