Cele mai așteptate concerte ale anului. În 2019 trebuie să ne distrăm până dimineață!

Cele mai așteptate concerte ale anului. În 2019 trebuie să ne distrăm până dimineață!

Ed Sheeran vine pentru prima dată în România, Bon Jovi și Metallica revin la București, iar festivalul Untold așteaptă jumătate de milion de spectatori la ediția din acest an. Noul an aduce concerte eveniment în România! Ed Sheeran, Bon Jovi, The Cure și Metallica sunt gata să facă un show fabulos pentru toți iubitorii muzicii de calitate. Nu lipsesc cele mai tari festivaluri din Europa, care adună mii de fani din toate colțurile lumii. Untold, Neversea, Electric Castle și Summer Well sunt cele mai așteptate evenimente din 2019, care deja și-au anunțat artiștii care vor încinge atmosfera în mijlocul verii.

Biletele și abonamentele s-au pus deja în vânzare, unele categorii sunt deja sold-out din primele zile, dar locuri se mai găsesc pentru cei întârziați. O să fie un adevărat spectacol muzical, de la care nu vom lipsi!

Andre Rieu 4-7 aprilie – BT Arena (Cluj-Napoca)
Show-ul care este inclus în turneul mondial susţinut de artist, este un mix de vals, muzică de film, musical, operă precum și de cele mai cunoscute hituri. Andre Rieu este acompaniat de orchestra sa, Johann Strauss. Pentru spectacolul de pe 4 aprilie toate biletele s-au epuizat în doar 3 ore! După vânzarea primului show din Sala Sporturilor din Cluj, artistul a decis să concerteze încă trei zile, pe 5, 6 și 7 aprilie. Prețurile evenimentului variază în funcție de categorie între 200 și 680 de lei.

Ed Sheeran 3 iulie – Arena Națională (București)
Artistul britanic va concerta pentru prima dată în România. Concertul face parte din European Tour 2019, care începe pe 24 mai în Franța şi se încheie pe 24 august în Marea Britanie. El a devenit primul artist din istorie care a ocupat primele două locuri în topul single-urilor din Marea Britanie cu două piese noi, „Shape of You' şi „Castle On The Hill”, dar şi cel mai ascultat cântăreţ pe Spotify. În prima zi de vânzare a biletelor s-au cumpărat 25.000, iar în „ora de aur”, 17.000! În acest moment mai există bilete la 299 și 399 de lei.

Bon Jovi 21 iulie – Piaţa Constituţiei (București) Concertul face parte din turneul „This House Is Not For Sale”. Acesta va fi al doilea show susţinut de grupul rock la Bucureşti. Bilete au fost scoase la vânzare și au prețuri cuprinse între 230 și 777 lei. Există și trei pachete VIP (Diamond: 1.114 lei, Platinum: 1.929 lei și Ultimate: 2.445 lei), iar cumpărătorii beneficiază de superbeneficii. Pentru pachetul „Ultimate” pe lângă cel mai bun loc de la spectacol, fanii primesc o litografie cu semnătura Jon Bon Jovi, o geantă mică de voiaj, un steag exclusiv, un set exclusiv de pene pentru chitară, badge şi lanyard comemorativ.

The Cure 22 iulie – Piaţa Constituţiei (București)
Trupa rock britanică va concerta pentru în premieră în România. The Cure e cunoscută pentru hit-uri precum „Just Like Heaven” şi „Friday I’m in Love”. Biletele pentru show-ul din Piaţa Constituţiei sunt dispobile la prețuri cuprinse între 170 și 420 de lei. Cei care deţin un bilet la concertul formaţiei Bon Jovi din 21 iulie şi care vor să îşi achiziţioneze un bilet la concertul The Cure vor beneficia de reduceri din partea organizatorilor. Din codul de bare al unui bilet Bon Jovi se vor utiliza primele 10 caractere în procesul de achiziţie, pentru a putea beneficia de preţurile speciale.

Metallica 14 august – Arena Națională (București)
Trupa americană va reveni în Europa între 1 mai si 25 august 2019, cu 25 de show-uri programate în peste 20 de ţări. Biletele pentru concertul pe care Metallica îl va susţine pe 14 august 2019 la Arena Naţională din Bucureşti au fost vândute în timp record, în 24 de ore de la punerea în vânzare generală! Primele epuizate au fost categoriile de gazon, urmate de cele cu loc în tribune. Concertul va face parte din turneul european „WorldWired”. Biletele au avut prețuri cuprinse între 235 și 685 de lei. Cei cu tichete VIP au inclusă și o întâlnire cu trupa.

Festivalurile sunt la mare căutare Neversea 4-7 iulie (Constanța)
Pentru cea de-a treia ediţie a celui mai mare festival pe plajă din România, Neversea s-au vândut deja 10.000 de abonamente. Acestea se pot achiziţiona cu 449 de lei plus taxe, dar sunt disponibile şi abonamentele VIP la preţul de 900 de lei plus taxe. În cele patru zile de festival din 2018, peste 200.000 de participanţi din ţară, dar şi din străinătate au participat la Neversea. Peste 150 de artişti internaţionali au urcat pe cele şapte scene ale evenimentului.

Electric Castle (Bonțida) 17-21 iulie Grupurile Florence + The Machine, Thirty Seconds to Mars şi Bring Me the Horizon vor fi capetele de afiş ale festivalului.
Abonamentele pentru cea de-a şaptea ediţie pot fi cumpărate la preţul de 399 de lei. Biletele valabile o singură zi costă 299 de lei, doar în prima zi e festival prețul unui tichet este de 249 de lei. Interesant că organizatorii vând și locuri de dormit în cort, dar și în căsuțe de patru persoane. Un loc în cort pentru două persoane costă 300 de lei, iar la căsute de la 1.900 de lei.

Untold 1-4 august (Cluj Napoca)
În prima etapă de vânzare a abonamentelor pentru cea de-a cincea ediţie a Untold s-au epuizat 15.000 de abonamente în mai puţin de 3 minute, în prezent fiind vândute peste 40.000. Momentan nu se cunoaște niciun artist care va concerta la Untold în 2019! Peste 355.000 de persoane au fost prezente la ediţia de anul trecut a festivalului, la care au concertat peste 200 de artişti. Organizatorii spun că dintre acestea 35.000 de mii au fost turişti străini. Abonamente pentru Untold 2019 au prețul de 119 euro plus taxe, dar și pachet VIP la 269 de euro plus taxe.

Summer Well 10-11 august (Buftea)
Cea de-a noua ediție a unuia dintre cele mai vechi festivaluri din România, Summer Well, se desfășoară între 10 și 11 august 2019, tot pe Domeniul Știrbey de la Buftea!

The 1975, Pale Waves, Tender, The National, Maribou State și Black Honey sunt deja numele confirmate. Biletele cu acces general includ și accesul gratuit la Night picnic-ul de pe 9 august. Prețul unui bilet este de 295 de lei, dar dacă achiziționezi mai multe, atunci valoarea ajunge la 245 de lei per bilet

Stirea anterioara

Magazin de echipamente de schi! Vă așteptăm în orice perioadă!

Stirea Urmatoare

LPS BOTOȘANI - Campioni naționali de juniori U20 la Campionatul Național de Semimaraton

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.