Vezi care este cauza probabilă a incendiului produs la un autoturism în dimineaţa zilei de 24 octombrie

Vezi care este cauza probabilă a incendiului produs la un autoturism în dimineaţa zilei de 24 octombrie

Specialiştii Inspecţiei de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani au finalizat cercetările privind stabilirea cauzei probabile de izbucnire a incendiului produs la un autoturism, în dimineaţa zilei de 24 octombrie.

În urma verificărilor efectuate la locul faţa locului, s-au stabilit următoarele:

1. Locul iniţierii incendiului: municipiul Botoşani, locul de parcare atribuit de Primăria municipiului Botoşani, str. Octav Onicescu, nr. 65;

2. Echiparea şi dotarea existentă cu mijloace tehnice destinate apărării împotriva incendiilor: stingător de incendiu.

3. Condiţii atmosferice (vânt, temperatură, precipitaţii, trăsnete, etc): fără vânt,  temperatura 10°C, fără precipitaţii;

4. Cine, când şi cum  a observat şi anunţat incendiul: incendiul a fost observat de vecina proprietarului autoturismului, la ora 02,26 (cu aproximaţie), a observat lumina flăcărilor prin geamul apartamentului cu vedere spre locul în care a fost parcat autoturismul;

5. Datele şi orele iniţierii, localizării, lichidării incendiului şi efectuării cercetării la faţa locului: din discuţiile purtate cu fratele proprietarului autoturismului a reieşit că incendiul s-a produs în data de 24.10.2012, cu aproximaţie la ora 02,26; a fost anunţat prin telefon la 112 la ora 02.28, localizat la ora 02,33 şi lichidat la ora 02,40. Cercetarea la faţa locului s-a efectuat la data de 24.10. 2012, între orele 02,50 şi  14,00;

6. Desfăşurarea intervenţiei, forţele, mijloacele şi procedeele utilizate pentru stingerea incendiului: pentru stingerea incendiului Garda de Intervenţie a Detaşamentului de Pompieri Botoşani a acţionat cu o autospecială de capacitate medie, folosind o ţeavă de refulare tip D;

7. Caracteristicile incendiului (modul de manifestare, direcţii şi viteza de propagare, suprafaţa incendiată, caracteristici ale fumului, etc): incendiul s-a manifestat la compartimentul motor, cu emisie violentă de flăcări de cca. un metru înălţime ce se propagau pe partea frontală a autoturismului (grilă faţă, mască faţă, far stânga, radiator);

8.  Prezentarea argumentată a ipotezelor cu privire la cauzele probabile de incendiu şi a menţinerii sau eliminării lor:

Se prezintă împrejurările preliminare care pot determina şi/sau favoriza iniţierea, dezvoltarea, şi/sau propagarea unui incendiu stabilite prin Metodologia privind identificarea, evaluarea şi controlul riscurilor de incendiu, aprobată cu Ordinul M.I.R.A. nr. 210/2007:

a) instalaţii si echipamente electrice, defecte ori improvizate:  puţin probabil. Din discuţiile purtate cu fratele proprietarului a reieşit că autoturismul a fost achiziţionat nou în anul 2005, de la distribuitorul autorizat din Germania şi până la data prezentă nu s-a intervenit asupra componentelor originale de fabricaţie. La fel, din declaraţiile date de fratele proprietarului rezultă că au fost efectuate inspecţiile tehnice periodice prevăzute de legislaţia în vigoare, prin care au fost certificate calităţile tehnice ale componentelor verificate. Pe timpul efectuării cercetărilor nu au fost identificate certitudini privind cele declarate;

b) receptori electrici lăsaţi sub tensiune, nesupravegheaţi: improbabil. Orice receptor electric rămas sub tensiune, ar fi produs descărcarea bateriei de acumulator în intervalul 15.10-24.10.2012 şi în consecinţă la data producerii incendiului sursa de energie electrică ar fi fost epuizată. Proprietarul autoturismului, în perioada menţionată, a fost plecat în alt judeţ, fără autoturism;

c) sisteme şi mijloace de încălzire, defecte, improvizate sau nesupravegheate: improbabil, în intervalul 15.10-24.10.2012 nu a fost folosită instalaţia de încălzire din dotarea autoturismului, acesta fiind parcat ;

d)  contactul materialelor combustibile cu cenuşa, jarul şi scânteile provenite de la sistemele de încălzire: improbabil la autoturisme;

e) jocul copiilor cu focul;  improbabil, având în vedere ora la care a izbucnit incendiul;

f) fumatul; puţin probabil, în situaţia în care autoturismul prezenta scurgeri de carburanţi, neobservate de proprietar şi un fumător ar fi aruncat un capăt de ţigară aprinsă în zona scurgerii;

g) sudarea şi alte lucrări cu foc deschis, fără respectarea regulilor şi măsurilor specifice de apărare împotriva incendiilor:  improbabil, nu s-au efectuat asemenea lucrări, deoarece în intervalul 15.10-24.10.2012 autoturismul a fost parcat;

h) reacţii chimice, urmate de incendiu: improbabil, în intervalul 15.10-24.10.2012, autoturismul a fost parcat;

i) folosirea de scule, dispozitive, utilaje şi echipamente de lucru neadecvate, precum şi executarea de operaţiuni mecanice în medii periculoase: improbabil, în intervalul 15.10-24.10.2012, autoturismul a fost parcat;

j) neexecutarea, conform graficelor stabilite, a operaţiunilor şi lucrărilor de reparaţii şi întreţinere a maşinilor şi aparatelor cu piese în mişcare: improbabil, din discuţiile cu fratele proprietarului a reieşit că toate intervenţiile s-au executat cu personal calificat, autorizat pentru operaţii de service;

k) scurgeri de produse inflamabile:  puţin probabil, în situaţia arătată la lit.f);

l) defecţiuni tehnice de construcţii-montaj: improbabil, în intervalul 15.10-24.10.2012 autoturismul a fost parcat;

m) defecţiuni tehnice de exploatare: improbabil, autoturismul se afla parcat de cca. 10 zile;

n) nereguli organizatorice: improbabil, în intervalul 15.10-24.10.2012 autoturismul a fost parcat;

o) explozie urmată de incendiu: improbabil, autoturismul nu era parcat într-un spaţiu în care s-ar fi produs explozie;

p) trăsnet şi alte fenomene naturale: improbabil, conform celor prezentate la pct.4

q) arson:  probabil, în situaţia în care o persoană se bucură de efectul incendiului (piroman) sau care a urmărit realizarea unei fapte de răzbunare;

10. Concluzia fundamentată şi prezentată detaliat privind cauza de incendiu probabilă.

Facem precizarea că incendiul a izbucnit la grila faţă ornament - radiator, distrugându-se în totalitate semisuprafaţa stângă a radiatorului dinspre grila ornament şi parţial semisuprafaţa stângă a celui de-al doilea radiator, precum şi partea stângă a grilei ornament, alte materiale combustibile din componenta acestora.

Având în vedere că topirea radiatoarelor s-a produs la cel puţin 600 °C, iar celelalte materiale combustibile din adâncimea compartimentului motorului prezentau mai puţine urme de ardere intensă (exemplu, furtunuri din cauciuc neafectate), arderea a putut fi provocată de un obiect sau substanţa inflamabilă.

Pe baza precizărilor art. 10, lit. c) din Metodologia de cercetare şi stabilire a cauzelor de incendiu aprobate cu Ordinul nr. 786/IG/ 20 08 2010 al Inspectorului General al Inspectoratului General Pentru Situaţii de Urgenţă şi având în vedere că efectele arderii au fost cele mai grave în partea faţă a autoturismului şi a compartimentul motorului,  pentru stabilirea cauzei exacte de incendiu este necesară efectuarea de încercări de laborator şi  expertize pentru determinarea unor caracteristici tehnice ale materialelor şi substanţelor implicate, compararea rezultatelor cu valorile teoretice luate în considerare în estimarea riscului iniţial de incendiu.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

22 de absolvenți ai școlilor de agenți de poliție au fost încadrați la IPJ Botoșani

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.